Acasă Social Din 10 aprilie, fiecare persoană va şti cât are de aşteptat până...

Din 10 aprilie, fiecare persoană va şti cât are de aşteptat până la momentul vaccinării

DISTRIBUIȚI

159065 – 02042021 – Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a precizat că în fiecare zi până la 50.000 de persoane se înscriu pe lista de aşteptare pentru imunizare, dar că în perioada următoare ar trebui să se înscrie circa 100.000 de persoane zilnic. Totodată, din 10 aprilie pe platformă va fi afişat şi timpul de aşteptare. ”Avem o listă de aşteptare pe toate cele trei tipuri de vaccinuri de circa 145.000 de persoane. Este, clar, o nevoie mai mare de a deschide noi centre de vaccinare, lucru care se va  şi întâmpla în perioada zilelor următoare. Vom deschide la nivel naţional toate centrele prevăzute pentru vaccinul de la AstraZeneca, iar în decursul lunii aprilie, pe 13 şi ulterior pe 20 vom deschide toate centrele la nivel naţional, pentru vaccinul de la Pfizer, aşa încât la finalul lunii aprilie vom vaccina în toate centrele  de vaccinare pregătire la debutul campaniei de vaccinare”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, joi seara, la Digi24.

Gheorghiţă a adăugat că ritmul de vaccinare va creşte în perioada următoare. ”Ar trebui să ajungem lejer la peste 100.000 de persoane pe zi doar în centrele  în care se vaccinează în acest moment, la care sigur se vor adăuga alte trei modalităţi de vaccinare importante şi anume vaccinarea prin cabinetele de medicină de familie, vaccinarea cu centre mobile şi vaccinarea  în centrele care vor fi amenajate de către marii operatori economici care şi-au arătat această disponibilitate”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.

Din 10 aprilie, fiecare persoană va şti cât are de aşteptat până la momentul vaccinării

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare a mai declarat că timpul de aşteptare pe listă va scădea şi că din 10 aprilie fiecare persoană va şti cât are de aşteptat până la momentul vaccinării. ”Va scădea timpul de aşteptare pe listă. Zilnic sunt circa 40.000 – 50.000 de persoane noi care intră în lista de aşteptare şi, în acelaşi timp, un număr important de persoane se şi vaccinează. Din 10 aprilie ar trebui să fie disponibilă afişarea timpului de aşteptare, care este o perioadă estimativă. Contează foarte mult ritmul de vaccinare şi o estimare, chiar şi grosieră, este important ca omul să ştie că în următoarele 2-3 săptămâni să fie notificat să se vaccineze. Chiar dacă în unele cazuri este un timp de aşteptare mai mare, este important ca omul să ştie dacă rămâne pe acel centru sau merge la altul”, a mai declarat Valeriu Gheorghiţă.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.