159106 – 06042021 – „După terminarea pandemiei” – aceasta ar trebui să fie fraza cel mai frecvent pronunțată în acest an, scrie Agnes Arnold-Forster, cercetător, specialist în Istoria Medicinii și Sănătății la Universitatea din Bristol.
”Cu siguranță sunt vinovat de acest tip de optimism, așteptând ziua în care să mă pot urca într-un avion, să pot lua cina cu prietenii și să mă îmbrățișez cu toții noii bebeluși pe care îi cunosc și care s-au născut sub ochiul restrictiv al COVID-19”, mai scrie Forster.
Într-un articol publicat în The Conversation, acesta amintește despre anunțul din luna februarie al guvernului britanic referitor la planul în patru pași pentru ridicarea restricțiilor în Marea Britanie până pe 21 iunie. În timp ce premierul a avertizat că drumul țării în afara pandemiei se va baza pe date, se pare că reținerea sa a avut un impact redus asupra nivelului de emoție al populației, pentru că rețelele de socializare au fost imediat inundate cu meme-uri, oamenii au început să-și rezerve zboruri, să planifice vacanțe și petreceri în așteptarea viitoarei libertăți.
Perspectiva sfârșitului pandemiei nu se limitează doar la Marea Britanie și, pe măsură ce campaniile de vaccinare încep să de extindă (deși neuniform), în întreaga lume oamenii se gândesc la sărbători. Cu toate acestea, istoria ne spune că sfârșitul pandemiilor este rareori – chiar dacă vreodată – lină, la o dată fixă și fără complicații.
Pandemiile precedente
Pandemia de gripă spaniolă din 1918 a fost cea mai mortală din istorie. A infectat în jur de 500 de milioane de oameni din întreaga lume și a ucis între 20 și 50 de milioane. La fel ca astăzi, cetățenii au fost supuși unor restricțiilor sociale și li s-a cerut să poarte măști . Pandemia a scăzut, dar identificarea finalului său precis este aproape imposibilă.
În 1920, mai multe ziare au anunțat reapariția gripei. În decurs de șase zile numai în Chicago au fost raportate aproximativ 5.000 de cazuri, iar activitatea teatrelor a fost oprită. Mai târziu în același an, au fost implementate „măsuri drastice” pentru a verifica răspândirea gripei în New York, după o întâlnire de urgență a autorităților de transport, a proprietarilor de teatru și cinematografe și a reprezentanților magazinelor universale. În același timp, 60 de persoane au murit din cauza gripei la Paris.
Valurile ulterioare ale virusului au măturat orașele europene și nord-americane ani de zile după presupusul sfârșit al pandemiei. În 1925, în numai nouă zile, 201 persoane din Chicago au murit din cauza a ceea ce presa a numit „o epidemie de gripă extrem de contagioasă” . Prin urmare, nu este surprinzător faptul că există puține dovezi istorice evidente pentru a comemora sfârșitul teribilului virus.
Pandemia de coronavirus pe care o traversăm este, desigur, diferită de mersul gripei din întreaga lume în 1918 – nu în ultimul rând pentru că avem mai multe vaccinuri extrem de eficiente. Vaccinul este un instrument puternic și atât de multe speranțe pentru sfârșitul COVID se bazează pe această tehnologie minunată. Cu toate acestea, în timp ce vaccinurile au jucat un rol crucial în eforturile anterioare de control al bolilor infecțioase, capacitatea lor de a duce la închidere rapidă și definitivă a pandemiei este limitată .
În cazul poliomielitei, spre exemplu, în 1950 a fost dezvoltat un vaccin, inventatorul său, Jonas Salk, a devenit un erou american aproape imediat, dar a durat aproape trei decenii până când boala a fost controlată în Marea Britanie și nu a existat un moment clar care să consemneze ultima infecție dobândită în mod natural în 1984 .
Sfârșitul fricii
Istoricii medicinei știu că pandemiile și epidemiile sunt fenomene sociale . Ca rezultat, finalul lor se întâmplă în două moduri. Există concluzia medicală a unei pandemii, când incidența bolii scade și ratele de deces scad. Dar există și sfârșitul social , când frica de infecție scade și restricțiile sociale se relaxează.
Cele două pot fi independente una de cealaltă. Ratele de infectare cu coronavirus ar putea scădea, vor fi spitalizați și vor muri mai puțini oameni, anxietățile s-ar putea reduce și viața ar putea reveni la normal – în această ordine. Sau cifrele ar putea rămâne la fel, dar oamenii se îmbolnăvesc și, sătui de restricții, participă la petreceri pe care le-au planificat, indiferent de consecințe. Sau ratele ar putea scădea , oamenii să rămână temători – dar nerăbdători să revină la „viața normală” și nu pot renunța la unele dintre măsurile de precauție cu care ne-am obișnuit.
Trebuie ținut cont de faptul că coronavirusul este o boală globală și că vor exista comportamente sociale și medicale diferite de la o zonă la alta, în funcție de diferitele versiuni de manifestare a pandemiei.
Geografie neuniformă
HIV / SIDA a străbătut Europa și America de Nord în anii 1980 și 90. Ratele de infecție au scăzut dramatic de atunci și mulți oameni seropozitivi trăiesc o viață lungă și sănătoasă în țările în curs de dezvoltare. Și totuși, începând din 2019, aproape 40 de milioane de oameni sunt infectați cu HIV la nivel mondial și încă ne confruntăm cu ceea ce Organizația Mondială a Sănătății numește o „epidemie globală”, tocmai faptul că sfera geografică a bolii s-a schimbat.
Pe măsură ce națiunile mai bogate continuă să se vaccineze în afara restricțiilor, sfârșitul pandemiilor lor ar putea fi atins relativ repede. Dar restul lumii? Când vor vedea țările în curs de dezvoltare un rezultat similar?
Oriunde te uiți, este puțin probabil să existe o dată precisă de încheiere a pandemiei. Am reușit să eradicăm cu succes o singură boală (variola), iar pentru orice altă epidemie sau pandemie din istorie, sfârșitul lor a fost dezordonat, prelungit și neuniform. Deși toți am putea avea nevoie de o doză de optimism, mai degrabă decât să planificăm petreceri sau sărbători, probabil că ar fi mai bine să ne gândim la ce fel de viitor vrem să avem și la modul în care punem în practică lecțiile pe care le-am învățat în ultimul an.
