Acasă Social Educatie Mai multe organizații ale elevilor îi cer președintelui un număr mai mare...

Mai multe organizații ale elevilor îi cer președintelui un număr mai mare de zile în anul școlar și începerea școlii la 1 septembrie

DISTRIBUIȚI

 159150 – 09042021 – Mai multe Asociații ale Elevilor din țară anunță că astăzi îi trimit Președintelui apelul formulat în urmă cu 10 zile și semnat alături de alte organizații din educație, prin care cereau autorităților garantarea unui număr minim de zile de școală, mai mare decât cel de acum, precum și începerea anului școlar 2021-2022 pe 1 septembrie.

În apelul lor, trimis anterior guvernului și parlamentului, organizațiile cer ca “România să nu mai aibă cel mai comprimat an școlar din Uniunea Europeană” și atrăgeau atenția că, în situația actuală, “interesul superior al copilului (respectarea dreptului la educație de calitate) pare a fi subordonat altor interese”.

Ele scriu că “dezbaterea din aceste zile, în care ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a decis modificarea structurii anului școlar astfel încât vacanța de primăvară să fie prelungită (peste o lună de vacanță ,,COVID-19”), nu a făcut decât să scoată la iveală una dintre marile probleme ale sistemului de învățământ: în România, dreptul la educație s-a transformat într-un drept la vacanță”.

Printre asociațiile și organizațiile semnatare se numără Asociații ale Elevilor din diverse județe – care astăzi transmit apelul și către Administrația Prezidențială -, Federația asociațiilor de părinți, World Vision sau Salvați Copiii. Ele și-au făcut cunoscut punctul de vedere, cu revendicări punctuale, în contextul în care noua structură a anului școlar, publicată în Monitorul Oficial, prevede că pentru toate clasele durata cursurilor se reduce cu o săptămână. Sursa: edupedu.ro

Seria „Pagini

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.