Acasă Externe OMS își propune salvarea a 50 de milioane de vieți prin vaccinare

OMS își propune salvarea a 50 de milioane de vieți prin vaccinare

DISTRIBUIȚI

159369 – 27042021Salvarea a 50 milioane de vieţi până în 2030 prin consolidarea campaniilor de vaccinare împotriva unor maladii ca rujeola reprezintă un obiectiv pe care şi l-au stabilit Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi partenerii săi.

Lansarea acestei strategii mondiale de vaccinare intervine în timp ce, la peste un an de la debutul pandemiei, perturbări majore în serviciile de sănătate esenţiale persistă în aproximativ 90% dintre ţări, potrivit unei anchete a OMS.

”Mii de copii în lumea întreagă riscă să nu primească vaccinuri de bază, în timp ce pandemia actuală ameninţă să reducă la zero cele două decenii de progres în materie de vaccinare sistematică”, a declarat directorul executiv Gavi (Alianţa Vaccinului) dr. Seth Berkley, într-un comunicat.

Totuşi, în interiorul ţărilor gradul perturbărilor în domeniu s-a diminuat în general. În 2020, în medie, aproximativ jumătate din serviciile de sănătate esenţiale au fost perturbate, în timp ce în primele trei luni ale anului 2021 erau doar puţin peste o treime.

Noua strategie, lansată cu ocazia Săptămânii mondiale a vaccinării 2021, vizează prevenirea a 50 milioane de decese în lume, dintre care 75% în ţarile defavorizate, prin consolidarea sistemelor de vaccinare de-a lungul vieţii.

Programul vizează să atingă până în 2030 o acoperire în proporţie de 90% pentru vaccinurile esenţiale administrate în perioada copilăriei şi adolescenţei şi să reducă la jumătate în aceeaşi perioadă numărul copiilor privaţi total de vaccinuri. Programul urmăreşte de asemenea introducerea sau reintroducerea în anumite ţări a unor noi vaccinuri sau care sunt subutilizate, cum ar fi cele împotriva COVID-19, rotavirus sau papilomavirus uman.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.