Acasă Politic Primăria Capitalei lansează programul „Vacanță activă în București”

Primăria Capitalei lansează programul „Vacanță activă în București”

DISTRIBUIȚI

 159083 – 05042021 –  Primăria Municipiului București vine cu soluții pentru părinții care au copii cu vârsta cuprinsă între 4 și 12 ani şi care au dificultăți în a găsi supraveghere pentru cei mici în vacanță.

Astfel, timp de două săptămâni, în intervalul 12 – 23 aprilie, perioada de vacanță suplimentară față de vacanța școlară inițială, Primăria Capitalei va pune gratuit la dispoziție 5 spaţii pentru aproximativ 1.200 de copii.

Aceste locații sunt: Muzeul Copiilor (situat în sectorul 3, pe Bulevardul Decebal), hub-ul educațional Proedus de la AFI Cotroceni (la limita dintre sectoarele 5 și 6), Opera Comică pentru Copii (pe Calea Giulești, în sectorul 6), Sala Palatului (sectorul 1, un spațiu adiacent) și sediul Corului Național de Cameră Madrigal (în sectorul 4).

Programul este destinat copiilor cu ambii părinți la serviciu în această perioadă, (deci părinți care nu sunt în telemuncă), precum și copiilor din familii monoparentale, ai căror părinți sunt și ei la serviciu.  Astfel, pentru înscrierea în program, părinții vor semna o declarație pe proprie răspundere că sunt la serviciu în această perioadă.

Înscrierile se fac începând de astăzi, 5 aprilie 2021, iar confirmarea va fi primită în intervalul 8 – 9 aprilie. Participații vor fi acceptați în ordinea înscrierii.

Formularul și condițiile de înscriere se regăsesc pe site-urile:

–         https://www.cantusmundi.com/evenimente/stiri/vacanta-activa-in-bucuresti-la-occ-si-cantus-mundi-104

–         https://www.proedus.ro/vacanta-activa-in-bucuresti-la-proedus/ .

Subliniem faptul că fiecare copil va avea acces la o singură grupă și într-un singur interval orar, în același spațiu pentru care optează prin formular, după următorul program: Muzeul Copiilor – 08.00 – 12.00 sau 14.00 – 18.00;  Hub Proedus AFI – 09.00 – 13.00 sau 14.00 – 18.00; Opera Comică pentru Copii/ Sala Palatului / Sediul Corului Madrigal – 08:00 – 12:00 sau 13:00 – 17:00.

Informații suplimentare despre acest proiect se regăsesc pe site-urile menționate mai sus sau pot fi obținute la următoarele numere de telefon: 0310 699 531 – de luni până vineri, în intervalul orar 10.00 – 18.00, pentru Muzeul Copiilor și hub-ul educațional Proedus de la AFI; 0751 186 008 – de luni până duminică, în intervalul orar 09.00 – 20.00, pentru Opera Comică pentru Copii, Sala Palatului, sediul Corului Național de Cameră Madrigal.

Copiii vor beneficia de supraveghere din partea personalului specializat, de activități educaționale – jocuri creative, vizionarea de spectacole, lucru manual, exerciții de dezvoltare personală și vor fi implicați în diverse activități artistice la care vor participa actori profesioniști din sectorul public şi privat.

Pentru a respecta măsurile de protecție anti-COVID-19, aceștia vor fi împărțiți în grupe mici, cu asigurarea distanțării necesare, iar cei cu vârsta de peste 5 ani vor purta obligatoriu mască. Menționăm faptul că fiecare dintre locații dispune de spații generoase, astfel să încât să fie asigurat un perimetru de 5 mp/copil, pentru a evita aglomerarea.

Spațiile vor fi dezinfectate atât la finalul fiecărui interval, cât și la sfârșitul zilei prin nebulizare. De asemenea, materialele care sunt folosite în activitățile copiilor vor fi dezinfectate periodic.

Copiii vor primi măști de protecție, dezinfectant și asistență medicală, dacă va fi cazul.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.