Acasă Anchete Interne Verificări ale polițiștilor rutieri privind legalitatea transportului de persoane

Verificări ale polițiștilor rutieri privind legalitatea transportului de persoane

DISTRIBUIȚI

 159380 – 27042021  – În perioada 26 martie – 25 aprilie a.c., la nivel național, polițiștii rutieri, împreună cu  reprezentanți ai altor instituții, au desfășurat activități în vederea depistării persoanelor care practică ilegal activități de transport de persoane, pentru diminuarea riscului de victimizare a populației prin accidente rutiere, precum și pentru respectarea măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel, au fost verificate 21.069 de autovehicule, fiind constatate 185 de infracțiuni, 130 la regimul rutier, iar 55 de altă natură.

De asemenea, au fost aplicate 11.285 de sancțiuni contravenționale, dintre care 576 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere și 18 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 49/2019 privind activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto.

Polițiștii au aplicat 11 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere și 105 pentru nerespectarea prevederilor H.G. nr. 69/2012 privind stabilirea încălcărilor prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009.

Au mai fost aplicate 158 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, 3.008 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, 91 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, 146 pentru depășire neregulamentară, 71 pentru neacordare prioritate vehicule și 238 pentru lipsa inspecției tehnice periodice.

Totodată, au fost reținute 904 permise de conducere și retrase 682 de certificate de înmatriculare, iar, în cazul a 187 de autovehicule, a fost dispusă imobilizarea, ca urmare a constatării faptului că erau utilizate pentru efectuarea transportului ilegal de persoane.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.