Acasă Life 15 mai, Ziua Internaţională a Familiei

15 mai, Ziua Internaţională a Familiei

DISTRIBUIȚI

 159625 – 15052021 – Sărbătorită pe întreaga planetă, începând cu anul 1995, cu scopul de a sensibiliza opinia publică şi de a sublinia importanţa familiei, în condiţiile în care oamenii au început să se îndepărteze de instituţia numită „familie”.

La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului, propunere susținută și de Patriarhia Română, ziua de 15 mai a devenit oficial şi Ziua familiei române.

Familiile sunt „nucleul de bază” al societății – ne naştem în familii, iar cei mai importanţi ani în dezvoltarea noastră sunt petrecuţi în căminele noastre. Dar fiecare viața de familie este diferită, la fel cum avem culturi diferite, moduri de interacţiune diferite. Viețile noastre sunt atât de agitate, încât Ziua Familiei poate fi un bun prilej pentru a încetini acest ritm şi de a petrece timp cu familiile noastre.

Tema anului 2021 este „Familiile și noile tehnologii”, o continuare a mesajului celei de-a 59-a sesiuni a Comisiei pentru dezvoltare socială: „Tranziție socială corectă către dezvoltare durabilă: rolul tehnologiilor digitale în dezvoltarea socială și bunăstarea tuturor”.

Noile tehnologii, schimbările demografice, urbanizarea rapidă și migrația, precum și schimbările climatice, au modelat în mod dramatic lumea noastră.

Pandemia de COVID-19 a demonstrat importanța tehnologiilor digitale pentru muncă, educație și comunicare. Pandemia a accelerat schimbările tehnologice care erau deja în desfășurare atât în ​​societate, cât și la locul de muncă, inclusiv utilizarea extinsă a platformelor digitale și inovațiile tehnologice conexe.

Familiile din întreaga lume se schimbă, multe devenind mai mici, pe măsură ce numărul gospodăriilor monoparentale crește.

În prezent, 65% dintre familiile sunt formate fie din cupluri care trăiesc cu copii de orice vârstă, fie din cupluri care trăiesc atât cu copii, cât și membri ai familiei extinse, cum ar fi bunicii. Numărul în scădere de familii extinse și numărul tot mai mare de familii monoparentale pun accentul pe problema protecției sociale.

Doar 57% dintre femei, căsătorite sau într-o uniune casnică, pot lua decizii cu privire la relațiile sexuale și la utilizarea contraceptivelor și a serviciilor de sănătate a reproducerii.

Familia se află în centrul vieţii sociale, asigură bunăstarea membrilor ei, educând şi socializând copii şi tinerii şi îngrijindu-i deopotrivă pe cei mici şi pe cei vârstnici, şi

Familia are un rol esenţial şi în asigurarea şi îmbunătăţirea sănătăţii copiilor, prin suport afectiv, îngrijire, vaccinare preventivă sau tratament când sunt bolnavi. În schimb, politicile publice şi programele sociale trebuie să-i asiste efectiv pe părinţi să-şi poată îndeplini acest rol şi trebuie să crească sprijinul financiar acordat familiilor, în special a celor aflate în dificultate sau situaţii vulnerabile.

În anii ’80, ONU a început să îşi îndrepte atenţia către problemele familiilor. În 1983, pe baza recomandărilor Consiliului Economic şi Social, Comisia pentru Dezvoltare Socială a publicat rezoluţia „Rolul familiei în procesul de dezvoltare” (1983/23), în care îi cerea Secretarului General al ONU să îmbunătăţească procesul de conştientizare a problemelor şi nevoilor familiilor în rândul publicului şi al factorilor de decizie, precum şi metode eficiente pentru a veni în întâmpinarea acestor probleme şi nevoi. De asemenea, la cea de-a 43-a sesiune, i s-a solicitat Secretarului General să înainteze Adunării Generale ONU un raport bazat pe comentariile şi propunerile statelor membre cu privire la proclamarea unui an al familiei şi a altor mijloace pentru a îmbunătăţi poziţia şi bunăstarea familiilor, dar şi pentru a intensifica eforturile de cooperare internaţională ca parte a iniţiativei globale de avansare a progresului şi a dezvoltării sociale.

Anul 1994 a fost declarat An Internaţional al Familiilor, iar din 1995 această zi este sărbătorită în mai multe ţări de pe glob. La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului, propunere susţinută şi de Patriarhia Română, ziua de 15 mai a devenit oficial Ziua familiei române.

La 25 septembrie 2015, cele 193 de state membre ale ONU au adoptat în unanimitate Obiectivele pentru Dezvoltare Durabilă, un set de 17 obiective care au ca scop eliminarea sărăciei, a discriminării, a abuzurilor şi a deceselor care pot fi prevenite, precum şi eliminarea distrugerii mediului înconjurător. Familiile, politicile publice şi programele orientate spre familie sunt vitale pentru îndeplinirea acestor obiective, mai notează site-ul oficial al ONU.

Sursa:stiri.tvr.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.