Acasă Life 4 mai, Ziua națională a inimii

4 mai, Ziua națională a inimii

DISTRIBUIȚI

 159455 – 04052021 – La 4 mai este marcată, anual, în România, Ziua naţională a inimii, începând din anul 1997.

Această zi a fost instituită şi în ţara noastră, în acord cu prevederile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. A fost introdusă în România, la 4 august 1996, în urma Sesiunii Speciale privind Riscul Cardiovascular a Academiei de Ştiinţe Medicale, desfăşurată în primăvara aceluiaşi an. Marcarea acestei zile reprezintă un prilej de a atrage atenţia asupra creşterii alarmante a numărului de afecţiuni cardiovasculare, potrivit www.dspcovasna.ro.

Conform Cartei europene a sănătăţii cardiovasculare, citate de heartcharter.org şi semnate, în iunie 2007, de reprezentanţii forurilor guvernamentale şi de cei ai instituţiilor medicale de profil din ţară, bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de mortalitate în Europa, fiind responsabilă de 55% dintre decesele din rândul femeilor din Europa şi de 43% dintre decesele din rândul bărbaţilor, cauzând peste 4,35 milioane de decese anual, în cele statele membre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii – Regiunea Europeană şi peste 1,9 milioane de decese anual, în Uniunea Europeană.

Potrivit Societăţii Europene de Cardiologie (www.escardio.org), bolile cardiovasculare rămân principala cauză de mortalitate în Europa. În Uniunea Europeană, sunt diagnosticate, anual, peste 6 milioane de cazuri noi cu afecţiuni cardiovasculare, iar la nivelul întregului continent european este vorba de peste 11 milioane de cazuri noi. Anual, bolile cardiovasculare cauzează 3,9 milioane de decese în Europa şi peste 1,8 milioane în Uniunea Europeană, reprezentând 45% din totalul deceselor la nivelului întregului continent şi 37% la nivelul Uniunii Europene.

Rata de mortalitate standardizată din cauza insuficienţei cardiace cronice estimată pentru România (40/100.000 persoane) este de două ori mai mare decât în alte state din Uniunea Europeană, potrivit unui studiu citat de Societatea Română de Cardiologie, conform www.cardioportal.ro. Conform unor date estimative, 4,7% din populaţia cu vârste peste 35 de ani a României suferă de insuficienţă cardiacă, reprezentând circa 560.000 de pacienţi.
Pe lângă marcarea Zilei naţionale a inimii, la data de 4 mai, România se alătură şi statelor care marchează Ziua mondială a inimii, la data de 29 septembrie a fiecărui an.

 

sursa agerpres

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.