Acasă Social Administratie Aproape 17 milioane de lei de la Primăria Capitalei pentru deratizare și...

Aproape 17 milioane de lei de la Primăria Capitalei pentru deratizare și dezinsecție

DISTRIBUIȚI

 159691 – 20052021 – Consiliul General al Municipiului București a aprobat finanţarea de la bugetul Capitalei a Programului Unitar de Acțiune pentru Deratizare şi Dezinsecție în anul 2021. Proiectul a fost aprobat cu 51 de voturi pentru şi o abţinere.

Potrivit unui amendament propus de primarul general, Nicușor Dan, costul total pentru pentru deratizare, dezinsecție și dezinfecție pentru anul 2021 va fi de 16,7 milioane de lei, la jumătate faţă de suma propusă de Compania Eco-Igienizare, prestatorul acestor servicii.

Astfel, tratamentele pentru combaterea ţânţarilor, căpuşelor şi şobolanilor, precum şi cele de dezinfecţie vor începe luna aceasta şi se vor desfăşura până la sfârşitul anului, după cum urmează:

Tratamentele de dezinsecţie (tânţari şi căpuşe) se vor aplica în perioada mai – octombrie, în spaţiile deschise din domeniul public şi privat al municipiului Bucureşti (terenuri ale instituţiilor publice din subordine, parcuri, spaţii verzi, cimitire, maluri de lac, pieţe, târguri, oboare), spaţiile deschise ale persoanelor fizice şi juridice, clădiri aparţinând instituţiilor publice (subsol şi spaţii tehnice, de producţie, supraterane), cămine și canale aferente rețelelor tehnico-edilitare, terenul aferent imobilelor cu spații destinate locuințelor colective – asociații de proprietari/locatari, cămine studențești, cămine de elevi, locuințe sociale, parcări de reședințe etc., zone cu vegetaţie: parcuri, grădini publice, locuri de agreement, teren aferent imobilelor cu spații destinate locuințelor colective – asociații de proprietari/locatari, cămine studențești, cămine de elevi, locuințe sociale, parcări de reședințe.

Tratamentele de deratizare se vor aplica în perioada iunie – noiembrie, în spații deschise din domeniul public și privat al PMB – parcuri, spații verzi, Grădina Zoologică, cimitire, terenuri ale instituțiilor publice locale, inclusiv depouri, parcări publice, terenul aferent imobilelor cu spații destinate locuințelor colective – asociații de proprietari/locatari, cămine studențești, cămine de elevi, locuințe sociale, parcări de reședințe, clădiri care aparțin instituțiilor publice și entităților subordonate PMB (subsol și spații tehnice, de producție, supraterane), clădiri care aparțin instituțiilor publice ale autorităților locale, altele decât PMB, imobile cu spații destinate locuințelor de tip condominiu (asociații de locatari/proprietari, cămine de elevi, locuințe sociale – subsol), alte spații din interiorul spațiilor deschise din domeniul public și privat al Municipiului București, cămine și canale aferente rețelelor tehnico-edilitare, sistemul de monitorizare a traficului in București – cemerete, dulapuri, echipamente, cămine.

Tratamentele de larvicidare se vor afectua în perioada mai – octombrie. În scopul prevenirii înmulţirii insectelor dăunătoare, se vor demara acţiuni de combatere a larvelor de ţânţari în zonele lacurilor din Capitală (lacuri-luciuri de apă, numai conform recomandărilor Insitutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară Cantacuzino).

Tratamentele de dezinfecţie se vor desfăşura în perioada mai – decembrie în spaţiile interioare aferente clădirilor aparţinând instituţiilor publice şi entităţilor subordonate PMB.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.