Acasă Social MAE: Autorităţile elene au revizuit condiţiile de intrare în Grecia

MAE: Autorităţile elene au revizuit condiţiile de intrare în Grecia

DISTRIBUIȚI

 159630 – 16052021 – Ministerul Afacerilor Externe precizează că autoritățile elene au revizuit condițiile de intrare în Republica Elenă, în contextul pandemiei de COVID-19. Noile măsuri au intrat în vigoare la data de 14 mai 2021, ora 06.00 și se aplică până la data de 24 mai 2021, ora 06.00.

Astfel, potrivit noilor măsuri adoptate de autoritățile elene, accesul pe cale rutieră și aeriană pe teritoriul Republicii Elene va fi permis persoanelor care îndeplinesc cel puțin una dintre următoarele condiții:

– prezintă rezultatul unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore anterior intrării pe teritoriul elen;

–  prezintă o dovadă care atestă efectuarea unui vaccin împotriva COVID-19, cu condiția să fi trecut cel puțin 14 zile de la data efectuării rapelului (în cazul unui vaccin efectuat în două doze) sau a dozei unice (pentru vaccinul efectuat în doză unică). Documentul care atestă efectuarea vaccinării trebuie să fie redactat în limba engleză.

– prezintă o dovadă emisă de un laborator autorizat din statul de proveniență, prin care se confirmă faptul că persoana în cauză a fost diagnosticată pozitiv cu COVID-19, într-o perioadă cuprinsă între 2 și 9 luni anterior datei sosirii în Republica Elenă. Documentul care atestă infectarea cu virusul SARS-CoV-2 poate fi redactat în limbile engleză, spaniolă, italiană, germană, franceză sau rusă.

Totodată, MAE reamintește că toate persoanele care intră în Republica Elenă au obligația de a completa formularul PLF (Passenger Locator Form) cu cel puțin 24 de ore înaintea începerii călătoriei, indiferent de statul din care sosesc. Formularul este accesibil aici – https://travel.gov.gr/#/.

De asemenea, potrivit informațiilor comunicate de către autoritățile elene, accesul pe teritoriul Greciei prin punctele rutiere de trecere a frontierei a fost modificat, astfel:

–       prin punctul de trecere a frontierei Nymfea-Makaza este permisă intrarea doar a transportatorilor profesioniști de mărfuri, nefiind permis accesul în alte scopuri;

–       prin punctele de trecere a frontierei Kulata-Promachonas și Svilengrad-Ormenio este permisă intrarea tuturor categoriilor de persoane și autovehicule. Programul de funcționare al celor două puncte de trecere a frontierei este de 24h/24h;

–       prin punctele de trecere a frontierei de la Kakavia (frontiera cu Republica Albania) și Kipi (frontiera cu Republica Turcia) este permisă intrarea doar pentru cetățenii greci, persoanele cu rezidența în Grecia, care călătoresc în Republica Elenă pentru motive esențiale, în limita a 400 de persoane/zi. Programul de funcționare al celor două puncte de frontieră este 07:00 – 23:00. Nu este impusă o limitare a numărului de autovehicule de marfă care traversează punctele de trecere Kakavia sau Kipi.

MAE informează că rămâne în vigoare măsura efectuării, de către autoritățile elene, în mod aleatoriu, a unor teste rapide pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 la punctele de trecere a frontierei, pentru toate categoriile de persoane, inclusiv transportatorilor profesioniști.

MAE reiterează recomandarea adresată cetățenilor români de a se informa temeinic anterior deplasării în străinătate și de a respecta cu strictețe măsurile aplicabile în contextul pandemiei de COVID-19.

MAE reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: 0030 210 6728879; 0030 210 6744544 sau al Consulatului General al României la Salonic: 0030 2310 340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă: 00306978996222 și al Consulatului General al României de la Salonic: 0030 6906 479076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://www.mae.ro/node/51914http://atena.mae.ro/http://salonic.mae.ro/ și http://www.mae.ro/.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.