Acasă Externe Agenda Europeana Răzvan Nicolescu, numit membru în conducerea Institutului European de Inovare și Tehnologie

Răzvan Nicolescu, numit membru în conducerea Institutului European de Inovare și Tehnologie

DISTRIBUIȚI

 159453 – 04052021 – Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei, a fost numit în forul de conducere a Institutului European pentru Inovare şi Tehnologie (EIT), potrivit unui comunicat publicat de instituţia UE.

În afară de Răzvan Nicolescu, alţi trei membri au fost numiţi de Comisia Europeană în Consiliul Director al EIT : Jan Figel (fost comisar european şi vice-prim-ministru slovac), Janis Grevins (profesor universitar) şi Nora Khaldi (CEO al unei companii de biotech). Mandatul noilor membri ai Consiliului Director este de 4 ani. Numirea lui Răzvan Nicolescu în Consiliul Director al EIT reprezintă prima nominalizare a unui român în forul de conducere a acestei instituţii europene, fiind rezultatul final al unui complex proces de recrutare derulat de un panel independent de experţi.

Forul de conducere al EIT stabileşte direcţiile strategice de acţiune ale instituţiei UE, fiind compus din profesionişti cu experienţă din domeniile inovarii, tehnologiei şi mediului de afaceri.

Schimbările climatice, energia curată şi mobilitatea urbană sunt printre cele mai importante domenii de activitate ale EIT.

Instituţia europeană care gestionează politica europeană în domeniul inovării are un buget de aproximativ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.