Acasă Economie Stația Domnești, cea mai importantă stație electrică de transformare din zona Capitalei, la...

Stația Domnești, cea mai importantă stație electrică de transformare din zona Capitalei, la finalul unui proces complex de retehnologizare

DISTRIBUIȚI

159538 – 10052021 – Stația Electrică de Transformare 400/110/20 kV a fost retehnologizată la toate nivelele de tensiune, cu o investiție totală de circa 25 de milioane de euro

Echipa managerială a CNTEE Transelectrica SA a vizitat șantierul lucrărilor de retehnologizare a Stației Domnești, una dintre cele mai semnificative investiții ale Companiei.

Retehnologizarea Stației 400/110/20kV Domnești face parte din amplul proces derulat de CNTEE Transelectrica SA pentru consolidarea infrastructurii de transport al energiei electrice din zona Bucureștiului

Proiectul de retehnologizare a Stației 400/110/20kV Domnești, o investiție totală de circa 25 de milioane de euro din fonduri proprii ale Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA, este realizat la această dată în grad de 95%, finalizarea lucrărilor fiind preconizată pentru sfârșitul lunii iunie. Investiția implică retehnologizarea stației la toate nivelele de tensiune, în vederea aducerii acesteia la un grad de siguranță și fiabilitate corespunzător importanței zonei deservite.

Membrii Directoratului Companiei și membri ai Consiliului de Supraveghere au vizitat șantierul Stației Electrice de Transformare 400/110/20 kV, unde se execută ultimele lucrări dintr-un proces de retehnologizare care a durat aproximativ 3 ani, scrie viitorulilfovean.ro.

Cătălin Nițu, președintele Directoratului Transelectrica: ”Lucrările de retehnologizare a Stației Domnești au avut de un grad ridicat de complexitate, în special pentru că în același timp a fost necesară asigurarea și continuității în alimentare a consumatorilor și a siguranței în funcționare a Sistemului Electroenergetic Național. Este foarte important de menționat că nivelul tehnologic la care este adusă stația este unul avansat, fiind implementată tehnologia GIS (Gas-Insulated Switchgear) atât pentru stația de 400 kV, cât și pentru stația de 110 kV. Stația Domnești va fi una dintre cele mai moderne stații din rețeaua electrică de transport din România. În ultimul an, deși a fost o perioadă dificilă în contextul pandemiei, am reușit să aducem la stadiul final această investiție extrem de importantă pentru Sistemul Electroenergetic Național. Bucureștiul are nevoie de siguranță în alimentarea cu energie electrică și numai investițiile consistente în infrastructura energetică de transport pot garanta realizarea acestui lucru. Managementul Companiei își menține angajamentul pentru investiții, pentru a garanta efectuarea unui serviciu public la standarde ridicate de performanță”

Obiectivul de investiții face parte din amplul proces derulat de Companie pentru consolidarea infrastructurii de transport al energiei electrice din zona Bucureștiului, în contextul în care județul Ilfov împreună cu Municipiul București reprezintă cea mai concentrată zonă de consum de energie electrică din țară, respectiv circa 15% din totalul consumului la nivel național.

Stația Domnești este unul dintre nodurile importante ale Sistemului Energetic Național (SEN) în ceea ce privește alimentarea cu energie electrică a Capitalei, alături de Stația Electrică 400/220/110/10 kV București Sud și de Stația Electrică 220/110/10 kV Fundeni. Stația reprezintă atât unul dintre punctele de injecție în rețeaua de distribuție a Municipiului București, cât și un nod de tranzit al puterii între zonele Oltenia, Muntenia și Transilvania Sud.

Stația de 110 kV Domnești a fost pusă în funcțiune în anul 1980, iar Stația de 400 kV a fost pusă în funcțiune în 1982.

Dintre cele trei stații din zona Capitalei, Stația Electrică 400/110/20kV Domnești este ultima care trece prin procesul de modernizare, fiind precedată de retehnologizarea Stației Electrice 400/220/110/10 kV București Sud (2006-2009; 2014-2015) și de modernizarea Stației Electrice 220/110/10 kV Fundeni (2006-2007).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.