Acasă Anchete Interne 755 de locuri scoase la concurs la Academia de Poliție „Alexandru Ioan...

755 de locuri scoase la concurs la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, în sesiunea de admitere iunie – septembrie 2021

DISTRIBUIȚI

 160242 – 29062021 – În perioada 28 iunie – 11 iulie a.c., va avea loc recrutarea candidaților pentru admiterea la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, în sesiunea de admitere iunie – septembrie 2021.

Se pot înscrie candidații care întrunesc condițiile și criteriile prevăzute de legislația în vigoare. Aceștia vor completa cererea-tip de înscriere la concursul de admitere, o vor semna și o vor transmite scanată pe email către unitatea de recrutare (structurile de resurse umane ale structurilor în a căror specializare vor susține admiterea). Fiecare candidat va primi, pe email-ul indicat la completarea cererii de înscriere, un cod unic de identificare ce va fi folosit pe tot parcursul concursului de admitere. Cu această ocazie, i se va indica inclusiv centrul zonal unde va susține probele eliminatorii și evaluarea cunoștințelor.

Persoanele interesate de o carieră în Ministerul Afacerilor Interne pot opta pentru participarea la concursul de admitere în Academia de Poliție din București, pe unul dintre cele 755 de locuri disponibile. Pentru anul universitar 2021 – 2022, locurile aprobate sunt scoase la concurs pe facultăți/programe de studii, specialități, forme de învățământ, structuri beneficiare, categorii de locuri speciale, bugetate sau cu taxă de școlarizare.

Astfel, în cadrul Facultății de Poliție, pentru specializarea „Ordine și siguranță publică”, domeniul de licență „Științe militare, informații și ordine publică” sunt 300 de locuri pentru specialitatea poliție, 70 de locuri pentru specialitatea poliție de frontieră și 60 de locuri pentru specialitatea jandarmi.  Pentru aceeași specializare, forma de învățământ cu frecvență redusă, disponibilă agenților și subofițerilor din instituțiile Ministerului Afacerilor Interne, sunt prevăzute 50 de locuri.

În cadrul aceleași facultăți, specializarea „Drept”, domeniul de licență „Drept”, specialitatea poliție, poliție de frontieră, jandarmi, sunt scoase la concurs 125 de locuri – forma de învățământ cu frecvență, și 100 de locuri – învățământ la distanță, care sunt adresate personalului MAI și pentru care se percepe taxă de școlarizare.

În cadrul Facultății de Pompieri, domeniul de licență „Ingineria Instalaţiilor” sunt scoase la concurs 50 de locuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.