Acasă Externe Agenda Europeana Ajutoare de stat: Comisia Europeană cere observații cu privire la Orientările propuse...

Ajutoare de stat: Comisia Europeană cere observații cu privire la Orientările propuse privind ajutoarele de stat pentru climă, energie și mediu

DISTRIBUIȚI

 159947 – 08062021 – Comisia Europeană a lansat o consultare publică specifică prin care invită toate părțile interesate să transmită observații cu privire la revizuirea propusă a Orientărilor privind ajutoarele de stat pentru protecția mediului și energie („Orientările privind ajutoarele de stat pentru mediu și energie”). Pentru a ține seama de importanța sporită a protecției climei, documentul revizuit se va intitula Orientări privind ajutoarele de stat pentru climă, energie și mediu. Orientările propuse includ, de asemenea, norme de compatibilitate pentru domenii emblematice precum infrastructura de mobilitate curată, biodiversitatea și utilizarea eficientă a resurselor pentru a sprijini tranziția către o economie circulară. Părțile interesate au la dispoziție opt săptămâni pentru a răspunde la consultare, până la 2 august 2021.

Vicepreședinta executivă Margrethe Vestager, responsabilă cu politica în domeniul concurenței, a declarat: „Europa va avea nevoie de un volum considerabil de investiții durabile. Deși o mare parte din sprijin va proveni din sectorul privat, sprijinul public va avea rolul de a asigura o realizare rapidă a tranziției verzi. Prin urmare, dorim să ne asigurăm că normele noastre privind ajutoarele de stat pentru climă, energie și mediu sunt pregătite și adecvate pentru tranziția verde. Normele revizuite le vor permite statelor membre să îndeplinească obiectivele ambițioase stabilite în Pactul verde al UE, menținând totodată la minimum eventualele denaturări ale concurenței. Invităm acum toate părțile interesate să ne transmită punctele lor de vedere”.

Orientările privind ajutoarele de stat pentru mediu și energie le permit statelor membre să sprijine proiecte de protecție a mediului (inclusiv protecția climei și producția de energie ecologică), precum și măsuri care asigură adecvarea capacității de producere de energie, cu anumite condiții. Orientările au scopul de a ajuta statele membre să își îndeplinească obiectivele ambițioase stabilite la nivelul UE în ceea ce privește energia și clima, cu cel mai mic cost posibil pentru contribuabili și fără distorsionarea nejustificată a concurenței pe piața unică.

Comisia a evaluat orientările actuale în cadrul Verificării adecvării ajutoarelor de stat. Evaluarea a arătat că dispozițiile actuale ale orientărilor funcționează bine, sunt, în general, adecvate scopului și reprezintă un instrument eficace pentru a sprijini realizarea obiectivelor UE în materie de mediu și climă, limitând, în același timp, denaturările nejustificate de pe piața unică.

Pe de altă parte, evaluarea a arătat că ar putea fi necesare unele ajustări specifice, inclusiv simplificarea și actualizarea anumitor dispoziții și extinderea domeniului de aplicare al orientărilor pentru a acoperi noi domenii, precum mobilitatea curată și decarbonizarea. De asemenea, evaluarea a arătat că s-ar putea dovedi necesară alinierea normelor actuale la prioritățile strategice ale Comisiei, în special la cele ale Pactului verde european, precum și la alte modificări recente ale reglementărilor în domeniul energiei și al mediului.

În acest context, Comisia propune o serie de modificări ale normelor actuale, și anume:

Extinderea domeniului de aplicare al orientărilor pentru a permite acordarea de sprijin în noi domenii (de exemplu, mobilitatea curată, eficiența energetică a clădirilor, circularitatea și biodiversitatea) și pentru a include toate tehnologiile care contribuie la îndeplinirea Pactului verde, inclusiv sprijinul pentru energia din surse regenerabile. Normele revizuite ar permite, în general, valori ale ajutoarelor care să acopere până la 100 % din deficitul de finanțare, precum și introducerea unor noi instrumente de ajutor, cum ar fi contractele pentru diferență în materie de carbon.

Îmbunătățirea flexibilității și raționalizarea normelor existente, prin introducerea unei evaluări simplificate a măsurilor transversale efectuate în temeiul unei singure secțiuni a orientărilor și prin eliminarea cerinței privind notificările individuale pentru proiectele ecologice de mari dimensiuni din cadrul unor scheme care au fost deja aprobate de Comisie.

Introducerea unor garanții prin care să se asigure faptul că ajutorul este direcționat efectiv acolo unde este necesar pentru îmbunătățirea protecției climei și a mediului, este limitat la ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor de mediu și nu denaturează concurența sau integritatea pieței unice. De exemplu, în anumite circumstanțe, statele membre care instituie o schemă de sprijin vor trebui să consulte părțile interesate cu privire la principalele caracteristici ale schemei.

Alinierea și asigurarea coerenței cu legislația relevantă a UE și cu politicile în domeniul mediului și al energiei, printre altele prin eliminarea treptată a subvențiilor pentru combustibilii fosili, în special pentru cei mai poluanți și pentru care este puțin probabilă o evaluare pozitivă de către Comisie în temeiul normelor privind ajutoarele de stat, având în vedere efectele negative importante ale acestora asupra mediului. Măsurile care implică noi investiții în gazele naturale vor fi acoperite de orientări numai în măsura în care se demonstrează că investițiile sunt compatibile cu obiectivele climatice ale Uniunii pentru 2030 și 2050.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.