Acasă Anchete Justitie Fost director regional în cadrul CNAIR, trimis în judecată pentru înșelăciune 

Fost director regional în cadrul CNAIR, trimis în judecată pentru înșelăciune 

DISTRIBUIȚI

 159976 – 09062021 – Procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au încheiat urmărirea penală și au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului Bratu Bogdan-Laurențiu, pentru săvârșirea infracțiunii continue de înșelăciune prev. de art.244 al.1 și 2 din C.pen.

În urma administrării materialului probator, în sarcina inculpatului s-a reținut faptul că, în perioada mai 2014 – prezent ar fi indus și menținut în eroare Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA cu ocazia încheierii contractului individual de muncă și ulterior prin modificarea succesivă a acestuia prin acte adiționale (din 2014 până în 2021), prin depunerea la dosarul de angajare a unei diplome de licență emisă de Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, document de studii obținut fraudulos.

Precizăm că diploma de licență susmenționată a fost desființată de Judecătoria Sectorului 4 București la data de 16.03.2016, prin sentința penală nr. 727 dispusă în dosarul nr. 15771/4/2015.

Actele adiționale încheiate au produs efecte prin avansarea în cariera profesională și prin creșterea remunerațiilor salariale, fapt ce a condus la prejudicierea instituției angajatoare cu sumele reprezentând încasarea tuturor drepturilor salariale aferente funcțiilor deținute fără drept.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.037.057 lei, reprezentând prejudiciul suferit.

În cauză s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra a două bunuri imobile deținute în coproprietate de către inculpat.

Rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei au fost trimise Judecătoriei Sectorului 1 București, spre competentă soluționare. sursa: mpublic.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.