Acasă Anchete Justitie MAE va contesta decizia Curtii de Apel din Cluj prin care suspendă...

MAE va contesta decizia Curtii de Apel din Cluj prin care suspendă concursul pentru intrarea în Corpul diplomatic

DISTRIBUIȚI

 159959 – 08062021 – La data de 23 martie 2021 Ministerul Afacerilor Externe a lansat concursul pentru admiterea în Corpul diplomatic şi consular al României, conform anunțului publicat pe site-ul instituției (https://www.mae.ro/node/55175). Cu acel prilej, au fost scoase la concurs 120 de posturi pentru funcții diplomatice și consulare. Până la acest moment concursul a ajuns în etapa desfășurării testului-grilă (27 mai) și anunțării rezultatelor acestuia (4 iunie).

În Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursurilor pentru admiterea în Corpul diplomatic și consular al României este menționată cerința de cunoaștere a două sau mai multe limbi străine, din care una trebuie să fie limba engleză sau limba franceză. În acest sens, MAE menționează că în Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic și consular al României, cu modificările ulterioare, este prevăzută cerința minimă obligatorie de a cunoaște cel puțin o limbă străină, prevăzută în art. 17 alineat 1 lit. e), iar, astfel, cerința din Regulament implementează/transpune textul prevăzut de Statut.

De altfel, necesitatea cunoașterii a două sau mai multe limbi străine, dintre care una să fie limba engleză sau limba franceză, reprezintă un criteriu de selecție ce a fost aplicat de către Ministerul Afacerilor Externe încă din anul 2003 pentru concursurile de admitere în Corpul diplomatic și consular al României, prin Regulamentele de concurs specifice, și se raportează la nevoile instituționale specifice ale MAE.

Această condiție este fundamentată pe necesitatea deținerii de către persoanele ce urmează să exercite profesia de diplomat a unor competențe de comunicare fluentă în mai multe limbi străine, dintre care, obligatoriu, cel puțin una dintre principalele limbi de lucru folosite în cadrul UE și NATO și al altor foruri internaționale și vorbite în cele mai multe domenii de activitate din lume. Fără cunoașterea avansată a două sau mai multe limbi străine, dintre care una să fie engleza sau franceza, este foarte dificil ca un diplomat să își poată desfășura în mod eficient și profesionist activitățile curente, atât în Centrala MAE, cât și în Serviciul Exterior. Acest criteriu de selecție este folosit de majoritatea serviciilor diplomatice la nivel global.

În ceea ce privește dosarul nr. 371/33/2021 al Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, Ministerul Afacerilor Externe a fost chemat în judecată de o persoană care a invocat lipsa de legalitate a condiționărilor privind cunoașterea a două sau mai multe limbi străine, din care una trebuie să fie limba engleză sau limba franceză, și, în consecință, a solicitat suspendarea procedurilor de concurs aflate în derulare.

La data de 7 iunie 2021, instanța a pronunțat o hotărâre în acest dosar, în urma căreia este necesar să fie luate, până la pronunțarea instanței de fond, măsuri pentru suspendarea procedurilor de concurs de admitere în Corpul diplomatic și consular al României, care a fost anunțat la 23 martie 2021. Hotărârea nu este definitivă, urmând a fi atacată de către MAE cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare, conform legii, anunță Biroul de presă al Ministerului Afacerilor Externe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.