Acasă Politic Pledoarie pentru încredere și sprijin reciproc între Comisia pentru apărare din Senat...

Pledoarie pentru încredere și sprijin reciproc între Comisia pentru apărare din Senat și instituțiile care se ocupă de securitatea națională

DISTRIBUIȚI

160161 – 23062021 – La 22 iunie 2021, membrii Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Senatului au primit vizita studenților Colegiului Național de Afaceri Interne.

Senatorul Nicoleta Pauliuc, președintele Comisiei, a făcut o scurtă prezentare a atribuțiilor, competențelor și modului de funcționare a Comisiei, precum și a raporturilor acesteia cu alte structuri similare din cadrul Parlamentului României și ale altor parlamente naționale, precum și cu instituțiile aflate în aria de responsabilitate. De asemenea, au fost prezentate inițiativele legislative aflate pe ordinea de zi sau în atenția Comisiei, modul în care parlamentarii abordează problematica legată de înzestrarea cu tehnică de luptă și armament, dar și cea a offset-ului.

La rândul lor, în luările de cuvânt, cursanții Colegiului au adresat întrebări referitoare la modul de funcționare a Comisiei și au formulat propuneri pentru creșterea capacității de reacție și de adaptare continuă a instituțiilor din domeniul securității naționale la riscurile și vulnerabilitățile cu care se confruntă societatea contemporană, mai ales în domeniul securității cibernetice și în cel al războiului hibrid.

În încheiere, atât membrii Comisiei, cât și studenții Colegiului au subliniat importanța întrevederii, arătând că singurele măsuri ale creșterii eficienței cooperării dintre Parlament și instituțiile care au ca domeniu de responsabilitate securitatea națională le reprezintă continuarea dialogului, precum și încrederea și sprijinul reciproc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.