Acasă Externe Agenda Europeana Premiul Daphne Caruana Galizia pentru jurnalism

Premiul Daphne Caruana Galizia pentru jurnalism

DISTRIBUIȚI
People holding placards reading "Mafia Government" and photos of killed journalist Daphne Caruana Galizia, stage a protest called by Galizia's family and civic movements, on November 29, 2019 outside the office of the prime minister in Valletta, Malta. - Malta's Prime Minister Joseph Muscat came under increasing pressure to resign on November 29 as protesters cried foul over the latest twist in the case of slain journalist Daphne Caruana Galizia. (Photo by STRINGER / AFP)

 160158 – 23062021 – Pe 22 iunie, Parlamentul European a lansat oficial apelul la candidaturi pentru Premiul Daphne Caruana Galizia pentru jurnalism și site-ul aferent.

Premiul va recompensa anual jurnalismul de calitate excepțională care promovează sau apără principiile și valorile de bază ale Uniunii Europene. Printre acestea sunt demnitatea umană, libertatea, democrația, egalitatea, statul de drept și drepturile omului.

Pot candida jurnaliști profesioniști și echipe formate din jurnaliști profesioniști de orice naționalitate. Candidatura trebuie să cuprindă lucrări aprofundate, publicate sau difuzate de entități mass-media cu sediul într-unul dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.

Câștigătorul va fi ales de un juriu independent format din reprezentanți ai presei și ai societății civile din cele 27 de state membre ale Uniunii și din reprezentanți ai principalelor asociații europene de jurnalism. Ceremonia de decernare va avea loc anual în jurul datei de 16 octombrie, data la care a fost asasinată Daphne Caruana Galizia. În 2021, ceremonia de decernare a premiului va avea loc joi, 14 octombrie, la sediul Parlamentului European.

Premiul și suma aferentă de 20.000 de euro demonstrează sprijinul ferm acordat de Parlamentul European pentru jurnalismul de investigație și importanța unei prese libere. Într-o rezoluție adoptată în mai 2018, eurodeputații au cerut țărilor Uniunii să pună la dispoziție fonduri publice adecvate și să promoveze o mass-media pluralistă, independentă și liberă.

Jurnaliștii își pot transmite articolul sau articolele doar online, pe site-ul www.DaphneJournalismPrize.eu.

Cine a fost Daphne Caruana Galizia?

Daphne Caruana Galizia a fost autoare de blog, jurnalistă și activistă anticorupție. Ea a realizat reportaje ample despre corupție, spălarea de bani, crima organizată, vânzarea cetățeniei și legăturile guvernului maltez cu Panama Papers. A fost hărțuită și amenințată, iar apoi a fost asasinată prin explozia unei mașini-capcană pe 16 octombrie 2017. Reacția publicului la ancheta desfășurată de autorități a condus la demisia prim-ministrului Joseph Muscat. În 2019, eurodeputații au criticat modul deficient în care s-a realizat ancheta și au cerut Comisiei Europene să ia măsuri

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.