Acasă Economie Primăria Capitalei face publicitate pentru reabilitarea sistemului de termoficare de 887.000 de...

Primăria Capitalei face publicitate pentru reabilitarea sistemului de termoficare de 887.000 de lei

DISTRIBUIȚI

160144 – 22062021 – Primăria Capitalei anunţă pe SICAP licitaţie pentru servicii de informare şi publicitate privind reabilitarea sistemului de termoficare, în valoare totală estimată de 887.126 lei.

„Obiectul achiziţiei îl reprezintă prestarea serviciilor de informare şi publicitate. Având în vedere obligaţiile legale şi contractuale ce decurg din contractul de finanţare semnat între Municipiul Bucureşti şi Ministerul Fondurilor Europene, este necesară şi oportună iniţierea procedurii de atribuire a unui contract de prestări servicii de informare şi publicitate pentru ‘Reabilitarea sistemului de termoficare al municipiului Bucureşti’. Scopul principal al activităţii de informare şi publicitate constă în diseminarea informaţiilor privind stadiul derulării proiectului, precum şi creşterea nivelului de conştientizare a publicului referitoare la beneficiile aduse prin proiect pentru reabilitarea sistemului de termoficare al Municipiului Bucureşti şi la contribuţia Uniunii Europene”, prevede anunţul publicat pe SICAP.

Se menţionează că toate măsurile de publicitate şi informare derulate vor avea în vedere regulile de identitate vizuală şi cerinţele de informare ale Uniunii Europene stabilite în Manualul de Identitate Vizuală pentru Instrumente Structurale în România 2014-2020. Contractul ar urma să se finalizeze pe 31 decembrie 2023.

„Estimarea valorii achiziţiei publice de servicii de informare şi publicitate pentru ‘Reabilitarea sistemului de termoficare al municipiului Bucureşti’ a fost determinată conform devizului general. S-au avut în vedere costurile stabilite prin devizul general necesare realizării obiectivului de investiţie, conform cap. 5 Alte cheltuieli – 5.4 Cheltuieli pentru informare şi publicitate”, precizează sursa citată.

Se reaminteşte totodată că pentru implementarea proiectului de reabilitare a sistemului de termoficare al municipiului Bucureşti a fost încheiat contractul de finanţare nr. 407/14.11.2020 cu Ministerul Fondurilor Europene (în prezent Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene), în calitate de autoritate de management pentru Programului Operaţional Infrastructura Mare.

Criteriul de atribuire îl reprezintă preţul cel mai scăzut. Contractul va fi atribuit prin procedură simplificată.

Operatorii economici trebuie să facă dovada faptului că în ultimii trei ani au prestat în conformitate cu normele profesionale în domeniu şi au dus la bun sfârşit servicii similare sau superioare din punct de vedere al complexităţii, la nivelul unuia sau mai multor contracte, în valoare cumulată de minim 400.000 lei fără TVA. Termen limită pentru primirea ofertelor: 8 iulie, potrivit Agerpres.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.