Acasă Politic Transparentizarea ședințelor de consiliu local și județean, raport negativ în Comisia de...

Transparentizarea ședințelor de consiliu local și județean, raport negativ în Comisia de Administrație

DISTRIBUIȚI

 159968 – 09062021 – Proiectul USR PLUS de transparentizare a ședințelor de consiliu local și consiliu județean, prin transmiterea pe internet astfel încât cetățenii să aibă acces la deciziile care îi privesc direct, a primit raport negativ în Comisia pentru administrație.

„Administrația publică trebuie să fie în folosul cetățeanului, astfel că proiectele de asigurare a trasparenței și de încurajare a cetățeniei active nu ar trebui să aibă culoare politică. Nu găsesc nicio explicație pentru care colegii deputați nu ar susține un proiect de transparentizare a ședințelor consiliilor locale prin transmiterea lor pe internet, mai ales că forma amendată – ca urmare a opiniilor formulate de Asociația Municipiilor – a fost discutată cu Ministerul Dezvoltării și e susținută de acesta.  Cred că de prea mult timp aleșii locali și ședințele lor sunt undeva pe un piedestal de neaccesat pentru cetățeni. Este timpul să dăm dovadă de deschidere și de transparență, pentru că doar astfel putem să creștem încrederea oamenilor în instituții și în reprezentații aleși”, declară deputatul de Ilfov Oana Cambera, co-inițiator al proiectului USR PLUS de transparentizare a ședințelor consiliilor locale.

Propunerea legislativă, semnată de 58 de senatori și deputați USR PLUS, modifică Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

În forma inițială, inițiativa extindea, pe de o parte, caracterul public al ședințelor de consiliu, astfel încât primăriile să nu mai poată, prin regulamentele de organizare, să-l încalce și să-l limiteze, iar pe de altă parte, prevedea explicit posibilitatea consilierilor de a transmite sau înregistra ședințele de consiliu spre a le pune la dispoziția cetățenilor.

Forma agreată în urma discuțiilor cu reprezentanții Asociației Municipiilor din România și ai Ministerului Dezvoltării se axează doar pe extinderea caracterului public și prevede o etapizare – de la 1 ianuarie 2022 pentru consiliile județene, municipale și orășenești, 1 ianuarie 2023 pentru consiliile comunale – pentru aplicarea prevederilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.