Acasă Politic 200 de euro pentru că a publicat pe Facebook un fluturaș de...

200 de euro pentru că a publicat pe Facebook un fluturaș de salariu și informații de la o grădiniță

DISTRIBUIȚI

160671 – 31072021 – Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a amandat cu 200 de euro o persoană dintr-o comună din România care a publicat pe Facebook un fluturaș de salariu și o fotografie a unei file dintr-un Registru de evidență a copiilor înscriși la o grădiniță.

Potrivit unui comunicat al Autorității, investigația a fost demarată ca urmare a primirii mai multor plângeri.

Persoana a fost reclamată că, prin distribuirea unor materiale în cadrul gospodăriilor dintr-o comună și prin postarea pe contul personal de Facebook a dezvăluit date cu caracter personal ale unei persoane fizice prin difuzarea unei fotografii a fluturașului de salariu ce aparținea acesteia și a dezvăluit date cu caracter personal ale fiului minor al unei alte persoane vizate, conținute de o fotografie a unei file din Registrul de evidență a copiilor înscriși la Grădinița cu Program Normal din comuna respectivă.

Ca urmare a investigației efectuate, Autoritatea a constatat că operatorul nu a prezentat dovezi din care să rezulte că a prelucrat în mod legal, datele cu caracter personal conținute de fluturașul de salariu al persoanei vizate (nume, prenume, CNP, loc de muncă, funcție, salariu), încălcând astfel principiile de prelucrare a datelor cu caracter personal.

În același timp, operatorul nu a prezentat dovezi din care să rezulte că a asigurat informarea persoanelor vizate în legătură cu prelucrarea datelor cu caracter personal conținute în fila fotografiată din Registrul de evidență a copiilor înscriși la Grădinița cu Program Normal (nume și prenume ale fiului minor al persoanei vizate).

În consecință, persoana fizică a fost sancționată contravențional cu amendă de 200 de euro.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.