Acasă Anchete Interne 4.400 de permise de conducere reținute de polițiștii rutieri

4.400 de permise de conducere reținute de polițiștii rutieri

DISTRIBUIȚI

 160451 – 13072021 – În perioada 5 – 11 iulie a.c., la nivel național, polițiștii rutieri au derulat acțiuni punctuale, în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave.

Polițiștii rutieri, împreună cu polițiști din cadrul structurilor teritoriale de ordine publică, au aplicat 42.524 de sancțiuni contravenționale, dintre care 40.955 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, au fost aplicate 15.652 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 315 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, 282 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor, 2.051 pentru abaterile săvârșite de pietoni, 1.633 pentru abaterile săvârșite de bicicliști, 569 pentru abateri căruțași, 634 pentru depășiri neregulamentare, 648 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și 19.171 alte sancțiuni la regimul rutier.

De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 4.417 de permise de conducere, dintre care 1.806 pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime legale admise, 661 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, 637 pentru depășire neregulamentară, 278 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor, 314 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor și 721 pentru nerespectarea altor norme rutiere, care atrag suspendarea dreptului de a conduce.

Polițiștii rutieri au retras 1.595 de certificate de înmatriculare, pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale.

Totodată, au fost constatate 582 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice și 221 de infracțiuni de altă natură.

Dintre infracțiunile la regimul circulației pe drumurile publice, 53 au fost constatate pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, 196 pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, 280 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, 18 pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și 35 pentru săvârșirea altor infracțiuni la regimul rutier.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.