Acasă Social Administratie A început al patrulea tratament de combatere a țânțarilor

A început al patrulea tratament de combatere a țânțarilor

DISTRIBUIȚI

 160435 – 13072021 – Primăria Capitalei a început luni seara cel de-al patrulea tratament de combatere a țânțarilor, în paralel cu tratamentele de deratizare şi combatere a căpuşelor. Operațiunile se vor desfășura pe toate spațiile verzi, aflate în proprietatea Municipalității, precum și în rețelele de termoficare aparținând Companiei Municipale Termoenergetica.

Intervenţiile din noaptea tecută au vizat următoarele zone:

–        Sectorul 1(Odăi, Bucureştii Noi, Chitila);

–        Sectorul 2 (Colentina, Pantelimon, Delfinului);

–        Sectorul 3 (Republica, Titan);

–        Sectorul 4 (Berceni, Giurgiului);

–        Sectorul 5 (Rahova, Ferentari- zona periferică, spre Şos. De Centură);

–        Sectorul 6 (periferie Drumul Taberei, Militari).

În paralel, au fost efectate tratamente în toate cimitirele situate în zonele limitrofe.

Începand de marți, intervenţiile vor continua în:parcuri, cimitire, baze sportive, spitale, instituţii publice etc.

Tratamentele de combatere a țânțarilor se desfășoară zilnic, între orele 22.00 – 5.00, acţionându-se în cercuri concentrice, de la periferie către centru, în funcție de condițiile meteorologice.

Pentru realizarea acestei activități, echipele Companiei Eco Igienizare intervin cu 12 utilaje de mare capacitate (ULV) și cu 6 autoutilitare Dokker, dotate cu atomizoare portabile de tip fogger.

Substanța biocidă folosită pentru combaterea țânțarilor adulți este MICROSIN, aprobată de Ministerul Sănătății, care nu pune în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor. În caz de contact direct poate provoca iritații ale căilor respiratorii, motiv pentru care tratamentele se desfășoară pe durata nopții.

Pentru anul 2021au fost aprobate 14 tratamente de combatere a ţânţarilor.

Tratamentele de deratizare şi cele de comatere a căpuşelor sunt în derulare

În acelaşi timp, Primăria Capitalei continuă şi tratamentele de combatere a căpușelor în toate parcurile și pe spațiile verzi aflate în subordine. Aceste interveţii se desfășoarăîntre intervalul 8.00 – 16.00, iar substanța folosită pentru combaterea căpușelor este MICROSIN.

De asemenea, tratamentele de deratizare sunt şi ele în plină desfășurare în toate spațiile exterioare din proprietatea Municipalității, precum și a instituțiilor subordonate. Pentru combaterea rozătoarelor se acționează și în subsolurile blocurilor de locuințe, în subsolurile tehnice ale instituțiilor din subordinea PMB, respectiv spitale, teatre, biblioteci municipale, muzee, Arena Națională sau în rețeaua de termoficare administrată de Compania Municipală Termoenergetica.

Pentru tratamentele de deratizare se folosesc substanțele AGRORAT VAX BLOCKS (pentru rețelele de termoficare) și RACUMIN PASTE (în stațiile de intoxicare amplasate la exterior).

Pentru sesizări și reclamații în legătură cu apariția unor focare de infestare în Capitală, Compania Municipală Eco Igienizarea pus la dispoziție numărul de Dispecerat non-stop – 0752.041.898.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.