Acasă Social Educatie A început etapa specială a Evaluării Naționale

A început etapa specială a Evaluării Naționale

DISTRIBUIȚI

 160325 – 05072021 – Etapa specială a Evaluării Naționale a început luni, 5 iulie. 60 de candidați susțin examenul, potrivit Ministerului Educației. Această sesiune este dedicată absolvenților clasei a VIII-a care, din motive medicale, nu au putut participa la prima sesiune a examenului. În această situație intră cei care au fost în izolare/carantină din cauza COVID-19 sau care, din alte motive, nu au putut finaliza/participa la probele de examen.

Absolvenții învățământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza/participa la probele de examen pot susține aceste probe în etapa specială, potrivit Ordinului de ministru 3.744 din 28.04.2021.

Pe data de 6 iulie este programată proba scrisă la Matematică, iar pe 7 iulie are loc proba scrisă de Limba și Literatura Maternă. Rezultatele să vor afișa pe 9 iulie, dată de la care se pot depune și contestațiile. Rezultatele finale se vor afișa pe 12 iulie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.