Acasă Social Cod galben şi cod portocaliu de caniculă şi furtuni în mare parte...

Cod galben şi cod portocaliu de caniculă şi furtuni în mare parte din ţară

DISTRIBUIȚI

160521 – 19072021 – Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, noi avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de vreme instabilă, coroborate cu episoade de caniculă, ce vizează cea mai mare parte din ţară. În Bucureşti, vremea se va menţine călduroasă în următoarele zile, caniculară în timpul după-amiezelor, dar se vor semnala şi ploi torenţiale, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Conform prognozei de specialitate, pe parcursul zilei de luni, va fi Cod galben de disconfort termic accentuat şi caniculă în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei. În aceste regiuni disconfortul termic se va menţine accentuat, iar pe arii extinse indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Totodată, în sud-estul ţării, disconfortul termic se va menţine ridicat şi pe parcursul zilei de marţi (20 iulie).

Potrivit meteorologilor, un al doilea Cod galben va fi valabil în perioada 19 iulie, ora 10:00 – 20 iulie, ora 10:00, şi vizează fenomene de instabilitate atmosferică temporar accentuată, în cea mai mare parte a ţării.

Astfel, vor fi averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 20 – 30 litri/mp şi, izolat, 40 litri/mp.

De asemenea, în perioada 19 iulie, ora 14:00 – 20 iulie, ora 10:00, va fi Cod portocaliu de vreme instabilă în zonele de munte, în Transilvania, Maramureş, jumătatea de nord a Moldovei, iar spre seară şi în cursul nopţii de luni spre marţi (19/20 iulie) şi în Banat, cea mai mare parte a Olteniei şi în nord-vestul Munteniei, unde vor fi averse torenţiale, descărcări electrice şi pe alocuri vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 35 – 50 litri/mp şi izolat peste 60 – 80 litri/mp.

În plus, începând din 20 iulie, ora 10:00, până pe 21 iulie, ora 12:00, un Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată va cuprinde aproape toată ţara, dar mai ales nordul, nord-estul, centrul şi în sud-estul teritoriului, precum şi zonele de munte.

În acele zone vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 20 – 30 l/mp şi izolat 50 – 70 l/mp.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.