Acasă Social Sanatate Prefectul Capitalei: Medicii sunt pregătiți pentru valul patru 

Prefectul Capitalei: Medicii sunt pregătiți pentru valul patru 

DISTRIBUIȚI

160664 – 30072021 – Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat vineri că autoritățile se așteaptă la 1.600 de cazuri zilnice, la mijlocul lunii septembrie. În perspectiva valului patru al pandemiei de COVID, prefectul susține că din discuțiile avute cu medicii, aceștia au dat asigurări că sunt pregătiți. ”Medicii sunt pregătiți pentru valul patru. Ne uităm acum la posibilitatea facilizării procedurilor de operaționalizare. Mă refer la posibilitatea ca unele spitale să treacă în sistem COVID mai ușor. Va exista din partea specialiștilor măsuri pentru ministerul sănătății”, a specificat prefectul.

Prefectul a mai spus că nu are nicio soluție pentru mărirea procentului de persoane vaccinate în Capitală. ”Nu am o soluție să-i conving pe bucureșteni să se vaccineze”, a spus Alin Stoica, explicând faptul că în urma studierii unui sondaj de opinie realizat recent în rândul personalului sanitar, aceștia nu au încă destule informații legate de vaccin. ”Sunt concluzii interesante. Concluzia principală e că acest personal nu e suficient informat. Unii au specificat că nu au informații, alții că nu au opțiunea unui vaccin obținut pe cale tradițională, deși există această opțiune”, a mai spus prefectul Alin Stoica. Sursa:g4media.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.