Acasă Social Sanatate Studiu: 60 la sută din populația urbană din România are imunitate/ Rată...

Studiu: 60 la sută din populația urbană din România are imunitate/ Rată mică de vaccinare la sate

DISTRIBUIȚI

 160411 – 10072021 – Gradul de imunitate colectivă, împotriva COVID-19, în mediul urban din România este de 60 la sută, arată un studiu MedLife. Cu toate astea, ultimele cifre ale campaniei de vaccinare scot la iveală zone întregi, mai ales în mediul rural, în care rata de vaccinare e situată între 0 şi 10 la sută. În condiţiile în care tulpina Delta ameninţă să aducă un al patrulea val de infectări în România, autorităţile şi specialiştii fac un nou apel la populaţie să se vaccineze.

Studiul arată o creştere a imunităţii colective la oraş, dezvoltată din primăvara trecută şi până în iunie anul acesta.

Peste 60 la sută din populaţia urbană, adică între 6 şi 7 milioane de locuitor,i au căpătat imunitate, fie în urma vaccinării, fie în urma vindecării după boală.

Dacă s-ar lua în calcul şi mediul rural, realizatorii studiului susţin că între 10 şi 12 milioane de români ar beneficia de imunitate.

Totuşi, dacă la oraş o mare parte a populaţiei a ales să se vaccineze, în mediul rural situaţia se prezintă cu totul altfel. Potrivit datelor oficiale, în peste 30 de judeţe există localităţi în care procentul celor vaccinaţi nu depăşeşte 5 la sută din populaţie.

Nu este, prin urmare, momentul pentru relaxare, spun specialiştii, care avertizează că tulpina Delta va avea cel mai probail o răspândire la fel de rapidă în România ca varianta Alfa. Luna aceasta, se înregistreaza deja 57 de cazuri.

Şi președintele Klaus Iohannis îi îndeamnă din nou pe români să se vaccineze. Pandemia nu s-a terminat, iar numărul mic de infectări din ultima vreme însemană doar o ”pauză de vară”, avertizează şeful statului.

Potrivit datelor oficiale, oraşul cu cea mai bună acoperire vaccinală este Cluj-Napoca, cu peste 43 la sută din populaţie imunizată.

De la începutul campaniei de vaccinare au fost administrate în România peste 9 milioane de doze de ser anti-COVID şi aproape 5 milioane de personae au fost imunizate cu schema completă.

Sursa:stiri.tvr.ro

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.