Acasă Life ANM:  Caniculă, furtuni puternice și ploi torențiale în aproape toată ţara

ANM:  Caniculă, furtuni puternice și ploi torențiale în aproape toată ţara

DISTRIBUIȚI

 160731 – 05082021 – Meteorologii au transmis noi avertizări de caniculă valabile joi mai multe județe din jumătatea de sud a țării, dar și un cod galben și unul portocaliu de furtuni puternice și ploi torențiale, valabil până vineri dimineață în aproape toată țara. Vremea va fi caniculară la Bucureşti pe parcursul zilei de joi, cu disconfort termic ridicat, însă la orele serii vor fi posibile vijelii puternice, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale şi grindină, potrivit prognozei speciale pentru Capitală, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie.

 Joi, indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, cerul va fi variabil, cu dezvoltări noroase convective mai ales în orele serii, când vor fi posibile vijelii puternice, cu rafale de peste 70…80 km/h, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale şi grindină. Temperatura maximă va fi de 36…37 de grade, iar cea minimă de 19…20 de grade.

Vineri, valorile termice vor fi în scădere, temporar înnorările vor fi accentuate şi în cursul zilei vor fi posibile averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Temperatura maximă va fi de 31…32 de grade, iar cea minimă de 17…19 grade.

Cod galben de caniculă, joi

În sudul și sud-estul țării, disconfortul termic va fi ridicat și va fi caniculă, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 34 și 38 de grade.

Cod portocaliu de caniculă, joi

În județele Olt, Teleorman, Giurgiu și Călărași disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 38 şi 40 de grade.

Cod galben de vijelii, descărcări electrice, averse torențiale, grindină, de joi, ora 21.00, până vineri, ora 06:00

În intervalul menționat, vor fi perioade cu vijelii, frecvente descărcări electrice, averse torențiale și grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 25…30 l/mp.

Cod portocaliu de vijelii puternice, grindină de medii și mari dimensiuni, averse torențiale, de joi, ora 12.00, până vineri, ora 06.00

La început în Banat, Crișana, Maramureș, iar după-amiaza și noaptea mai ales în Transilvania, Oltenia, Moldova și Muntenia vor fi perioade cu vijelii puternice, cu rafale de peste 80…100 km/h, frecvente descărcări electrice, averse torențiale și grindină, îndeosebi de medii și mari dimensiuni.

Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe alocuri 40…60 l/mp.

ANM a transmis și o informare meteo de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă de vineri, ora 10.00, până sâmbătă la aceeași oră.

În intervalul menționat, în estul și sud-estul țării, dar și în zonele montane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 25…40 l/mp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.