Acasă Anchete Interne Câştigătorii concursului naţional „MESAJUL MEU ANTIDROG” 2020 – 2021

Câştigătorii concursului naţional „MESAJUL MEU ANTIDROG” 2020 – 2021

DISTRIBUIȚI

 160701 – 03082021 – Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin cele 47 de Centre de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog teritoriale, a implementat, în anul școlar 2020-2021, proiectul-concurs „Mesajul meu antidrog”.

 „Mesajul meu antidrog” este unul dintre proiectele de succes de prevenire a consumului de droguri în rândul populaţiei şcolare din învăţământul gimnazial şi liceal din toate judeţele ţării şi din Bucureşti şi se desfăşoară anual, încă de la înfiinţarea ANA. Proiectul are forma unui concurs naţional în cadrul căruia elevii îşi exprimă, într-o formă de comunicare originală – culturală, artistică sau prin sport etc., opiniile şi atitudinile lor în legătură cu consumul de droguri.

Partener în acest proiect este Ministerul Educaţiei, prin inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti.

Şi în acest an, au participat la acest concurs numeroşi elevi – 4.005 şi cadre didactice – 761, cu un număr de 3.248 de lucrări, la secţiunile: film de scurt metraj şi spot video, arte vizuale – grafică, pictură şi fotografie și free-style (cu sub-secţiuni stabilite la nivel local – sport, sculptură, quilling, materiale reciclate, vlog, aplicaţii pentru smartphone, muzică, eseu, poezie, naraţiune, lucru manual, acţiuni civice, acţiuni sanogene, acţiuni ecologice etc.). De asemenea, alţi 79.669 de elevi şi 3.977 de profesori au fost informaţi despre activităţile proiectului.

Beneficiarii indirecţi au fost cadrele didactice, familiile elevilor participanţi, prietenii şi societatea în general.

***

Câştigătorii Concursului naţional „MESAJUL MEU ANTIDROG” 2021 – 2021, faza naţională, sunt:

Secţiunea film de scurt metraj/spot-video:

Categoria de vârstă: liceu

Locul I: Deacu Geanina Denisa, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Călărași, judeţul Călărași;

Locul II: Doroftei Alexandra Geanina, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Bacău, judeţul Bacău;

Locul III: Dragomir Daria Ioana, Colegiul Național C.D. Loga” Timișoara, judeţul Timiș.

■ Secţiunea fotografie:

Categoria de vârstă: gimnaziu                                             

Locul I: Sarlău Andreea Cristina, Colegiul Național „Spiru Haret” Târgu Jiu, judeţul Gorj;

Locul II: Suciu Beata Agota, Școala Gimnazială „Dani Gergely”, Ghimeș, judeţul Bacău;

Locul III: Graur Andrei, Școala Gimnazială nr. 25 Galați, judeţul Galați.

Categoria de vârstă: liceu

Locul I: Pater Miklos, Colegiul Național „Marton Arton” Miercurea-Ciuc, judeţul Harghita;

Locul II: Chiru Mariana, Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” Oltenița, judeţul Călăraşi;

Locul III: Szakacs Ioana, Liceul Tehnologic Tășnad, Tășnad, judeţul Satu Mare şi Margău Bianca Monica,  Liceul Teoretic ”J.L. Calderon” Timișoara, judeţul Timiș.

Secţiunea grafică:

Categoria de vârstă: gimnaziu

Locul I: Părvulescu Maria Mihaela, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Pitești, judeţul Argeș;

Locul II Cruceru Elena Alicia, Școala Gimnazială „Gheorghe Tătărescu” Târgu Jiu, judeţul Gorj;

Locul III: Vizitiu Oprea Daria și Patriche Maria, Școala Gimnazială nr. 29 Galați, judeţul Galați.

Categoria de vârstă: liceu

Locul I: Erofei Claudia Andreea, Liceul Teoretic “Grigore Moisil” Tulcea, judeţul Tulcea;

Locul II: Rădoaica Cristina Gabriela, Colegiul Național “Neagoe Basarab”, Oltenița, judeţul Călărași;

Locul III: Tudoran Mariana, Colegiul Tehnic “Gherghe Balș” Adjud, judeţul Vrancea.

Secţiunea pictură:

Categoria de vârstă: gimnaziu                                             

Locul I: Ene Marina, Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” Călărași, judeţul Călărași;

Locul II: Cristea Briana, Liceul de Arte „G. Georgescu” Tulcea, judeţul Tulcea;

Locul III: Terțea Alexandra Izabel, Liceul de Artă „Carmen Sylva” Ploiești, judeţul Prahova.

 

Categoria de vârstă: liceu

Locul I: Lache Robert-Ionuț, Colegiul Național “Alexandru Odobescu” Pitești, judeţul Argeș;

Locul II: Savu Roxana, Liceul de Arta “I.Șt. Paulia” Drobeta-Tunu Severin, judeţul Mehedinți;

Locul III: Horvath Agota, Colegiul Național “Martin Aron” Miercurea Ciuc, judeţul Harghita.

Secţiunea free- style:

Categoria de vârstă: gimnaziu                                             

Locul I: Vanciu Stroia Bogdan, Liceul Teoretic ”I. Hașdeu”  Lugoj, judeţul Timiș;

Locul II: Dosa Izabela-Andra, Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu” Miercurea Ciuc, judeţul Harghita;

Locul III: Butoi Theodor Sebastian Andrei, Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” Călărași, judeţul Călărași.

Categoria de vârstă: liceu

Locul I: Zaharia Viviana Eva, Colegiul Național “Barbu Știrbei” Călărași, judeţul Călărași;

Locul II: Marcu Iazmina–Florentina, Colegiul Național Militar “Dimitrie Cantemir” Breaza, judeţul Prahova;

Locul III: Purcărea–Ciulacu Viviana Mihaela, Colegiul Național Militar “Dimitrie Cantemir” Breaza, judeţul Prahova.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.