Acasă Politic Guvernul renunță la suplimentarea subvenției acordate partidelor în acest an

Guvernul renunță la suplimentarea subvenției acordate partidelor în acest an

DISTRIBUIȚI

160991 – 26082021 – Guvernul a decis să renunțe la suplimentarea subvenției acordate partidelor în acest an, în cea mai recentă variantă a proiectului de rectificare bugetară, transmisă Consiliului Economic și Social, arată documentul obținut de Economedia. Față de varianta de rectificare publicată inițial de Executiv, primesc mai mulți bani Transporturile și Dezvoltarea, fiind reduse sume de la Sport.

Guvernul voia inițial să aloce 101,75 milioane de lei către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), acestea reprezentând sume suplimentare pentru subvențiile alocate de la bugetul de stat pentru finanțarea partidelor politice (100 milioane lei) și pentru drepturile salariale ale personalului Autorității (1 milion lei).

În cea mai recentă variantă de rectificare bugetară, această suplimentare a sumelor acordate partidelor politice a dispărut. Recent, organizația Expert Forum a cerut guvernului să nu mărească din nou suma pentru subvenţiile partidelor, precizând că această sumă ar urma să fie mai mare în 2021 decât anul trecut, când subvenția a atins o valoare record de 253 de milioane de lei.

Ministerul Transporturilor va primi în plus 660,7 milioane lei, per sold, conform celui mai recent proiect de rectificare bugetară, față de 625,7 milioane lei, suma alocată inițial.  Motivul este creșterea subvenției pentru transportul de călători cu metroul cu 118 milioane lei, față de 83 milioane lei alocați inițial.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației primește 2,392 miliarde lei la rectificare. Rectificarea inițială prevedea o suplimentare de 2,244 miliarde lei.

Ministerul Tineretului și Sportului va beneficia de o suplimentare de 51,1 milioane lei, față de suplimentarea inițială de 23,2 milioane lei. La sport, pe lângă proiectele finanțate din fonduri europene derulate de minister, asigurarea drepturilor de natură salarială pentru personal, a rentelor viagere care se acordă sportivilor, apare în plus și finanțarea unor programe de tineret și sport. – sursa: economedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.