Acasă Externe Încă o denonimnare în Venezuela

Încă o denonimnare în Venezuela

DISTRIBUIȚI

 160735 – 06082021 –Venezuela va tăia şase zerouri de la coada monedei sale, bolivarul, începând cu data de 1 octombrie 2021, a anunţat joi Banca Centrală a Venezuelei (BCV), fiind pentru a doua oară în ultimii trei ani când această ţară sud-americană recurge la denominare pe fondul hiperinflaţiei.

Simultan cu noua denominare, Venezuela va tipări şi noi bancnote, în contextul în care cele actuale aproape au dispărut din circulaţie. În prezent, majoritatea tranzacţiilor care nu se fac în dolari americani se fac în mod digital (plăţi cu cardul, virament sau transfer), transmit Reuters şi AFP.

În 2018, când Venezuela se confrunta cu o hiperinflaţie de 400.000%, preşedintele Nicolas Maduro a tăiat cinci zerouri de la coada bolivarului în încercarea de a simplifica tranzacţiile în moneda locală. De data aceasta denominarea va fi semnificativ mai puţin relevantă decât cea din 2018, pentru că începând din 2019 preşedintele Nicolas Maduro a permis dolarizarea economiei, astfel că în prezent majoritatea tranzacţiilor se fac în dolari.

Odată o ţară petrolieră bogată, Venezuela a înregistrat o contracţie a Produsului Intern Brut de 80% începând din 2013 şi aproximativ 65% din gospodării trăiesc în sărăcie.

Preşedintele Nicolas Maduro susţine că de vină pentru problemele economie ale Venezuelei este embargoul petrolier impus de SUA. În prezent, ţara sud-americană mai produce doar 500.000 de barili de ţiţei pe zi comparativ cu un vârf de 3,2 milioane barili pe zi în urmă cu un deceniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.