Acasă Politic Klaus Iohannis: Limba română va continua să ne țină uniți și apropiați...

Klaus Iohannis: Limba română va continua să ne țină uniți și apropiați de țară  

DISTRIBUIȚI

161043 – 31082021 – Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Limbii Române:

„Astăzi, 31 August, sărbătorim Ziua Limbii Române. Îi felicit cu acest prilej pe toți cei care contribuie în domeniul literar, al științei și al cercetării, în spațiul academic ori editorial la cultivarea limbii române și la comunicarea prin intermediul acesteia a importantelor valori ale civilizației românești și universale!

Pentru românii de peste hotare, limba română este cea care îi face să se simtă „acasă”, oriunde s-ar afla, iar, într-o diaspora atât de numeroasă, rolul său de liant este mai important ca niciodată.

Dragi români de pretutindeni, să nu încetați să iubiți limba română și să cultivați dragostea pentru aceasta și în rândul copiilor, în spiritul prețuirii și folosirii sale corecte.

Sunt încrezător că, prin implementarea Proiectului „România Educată”, se vor găsi soluții pentru digitalizarea predării limbii române, atât în țară, cât și în comunitățile românești din străinătate, precum și pentru sprijinirea celor care, prin cultivarea limbii, mențin legătura comunităților de români de pretutindeni cu țara.

Salut efortul făcut de numeroase asociații și inițiative private din toată lumea pentru a menține viu accesul românilor la învățarea limbii materne.

Limba română va continua să ne țină uniți și apropiați de țară. Această comoară, care a dăinuit peste veacuri, va rămâne elementul central al identității noastre, întru mulți ani!”

 

Cu prilejul celebrării Zilei Limbii Române, Palatul Cotroceni va fi iluminat marți, 31 august 2021, începând cu ora 20:00, în culorile drapelului național.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.