Acasă Social Educatie A început concursul pentru funcţiille de director din unităţile de învăţământ preuniversitar...

A început concursul pentru funcţiille de director din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat

DISTRIBUIȚI

 161252 – 15092021 – Ministerul Educaţiei lansează concursul pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat – sesiunea 2021 şi va lansa o platformă specială. Cei interesaţi îşi pot face cont până în 26 septembrie, iar examenul va avea loc în 15 octombrie.

”Marţi, 15 septembrie 2021, se lansează concursul pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, conform calendarului aprobat. Pentru eficientizarea şi transparentizarea procesului de înscriere, va fi utilizată platforma https://concursdirectori.edu.ro, realizată cu sprijinul asociaţiei CivicNet. Acesta este un prim pas în procesul de digitalizare şi profesionalizare a managementului unităţilor de învăţământ de stat, astfel încât să se asigure stabilitatea, coerenţa şi competenţa în procesul de conducere”, a transmis, marţi seară, Ministerul Educaţiei.

Sursa citată a preciat că, până în data de 26 septembrie, ora 23:59, cei interesaţi să participe la concurs îşi pot crea cont, se pot înscrie şi pot încărca (în format digital) actele necesare dosarului, în câteva minute, la orice oră din zilele alocate înscrierilor, accesând https://concursdirectori.edu.ro.

Tot prin intermediul platformei, conform calendarului concursului, dosarele astfel completate şi transmise de candidaţi vor fi evaluate în perioada 27-29 septembrie de către comisiile formate la nivel judeţean/naţional.

Termenul până la care candidaţii află rezultatele privind evaluarea dosarului atât prin intermediul listelor oficiale publicate, cât şi prin intermediul unui email trimis din platformă, este 7 octombrie.

Desfăşurarea probei scrise va avea loc în format fizic vineri, 15 octombrie 2021.

Rezultatele finale la proba scrisă vor fi afişate în data de 20 octombrie, urmând ca interviurile să se desfăşoare în perioada 15 noiembrie – 8 decembrie 2021. Candidaţii trebuie să obţină cel puţin nota 7 la fiecare probă (proba scrisă şi proba de interviu).

Rezultatele finale ale concursului vor fi validate în data de 17 decembrie, urmând ca numirile în funcţie să aibă loc începând cu 10 ianuarie 2022, debutul semestrului al doilea al anului şcolar 2021-2022.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.