Acasă Social Pragul de 6 la mie de închidere a școlilor va fi eliminat

Pragul de 6 la mie de închidere a școlilor va fi eliminat

DISTRIBUIȚI

161467 – 29092021 – Pragul de infectări de 6 la mie până la care puteau funcționa fizic până acum școlile va fi eliminat, au declarat pentru Edupedu.ro surse guvernamentale. Potrivit acestora, în cursul zilei de astăzi, miercuri 29 septembrie, va avea loc o ședință a miniștrilor și specialiștilor în sănătate implicați în decizia guvernamentală, la care va fi luată decizia de eliminării acestui prag de infectare cu noul coronavirus, amplificarea testării în școli și extinderea în școli a regulilor aplicate în funcționarea grădinițelor în acest an școlar.

Astăzi, reprezentanții INSP și CNSU discută ca pe modelul grădinițelor să se stabilească și funcționarea școlilor, conform surselor Edupedu.ro. Noua decizie ar urma să se aplice până vineri, ziua la care se decid scenariile pentru săptămâna următoare în privința funcționării școlilor.

Potrivit surselor Edupedu.ro, propunerea ar fi venit de la ministrul educației, care ar fi susținut extinderea testării în școli și funcționarea școlii pe modelul grădiniței din punct de vedere al regulilor în timp de pandemie, prin decuplarea de un anumit prag la care să fie automat închise cursurile față în față, deciziile fiind luate în funcție de numărul de îmbolnăviri fiecare școală. – mai multe pe Edupedu.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.