Acasă Economie Rectificarea bugetară a fost publicată în Monitorul Oficial

Rectificarea bugetară a fost publicată în Monitorul Oficial

DISTRIBUIȚI

161173 – 09092021 – Rectificarea bugetară a fost publicată în Monitorul Oficial. Sunt câteva modificări importante, față de ultima variantă a proiectului: se dau bani pentru partide + 87 milioane (după ce s-au răzgândit), Ministerul Economiei primește cu circa 20 de milioane lei mai mult, iar bugetul de Acțiuni generale, unde e și Fondul prin care premierul va putea da bani către primării, se diminuează puțin (pentru că au mărit sumele menționate mai sus), scrie Hotnews.ro.

Bisericile vor primi 80 milioane lei prin bugetul Secretariatului General al Guvernului. La începutul anului, când s-a realizat bugetul pe 2021, s-au alocat pentru culte 760 milioane lei. Așadar, bugetul acestora crește la 840 milioane lei.

Partidele politice primesc 87 milioane lei subvenție. În prima variantă a proiectului doreau să dea 100 de milioane, dar pentru că cifra a fost criticată, autoritățile au venit apoi cu o a doua variantă în care au tăiat acea sumă și reieșea că vor da 1,75 milioane lei către AEP. Tot 1,75 milioane apărea și în cea de-a treia variantă, ce a fost publicată cu puțin timp înainte de ședința de Guvern. Ei bine, în ședința de Guvern au decis să adauge 87 milioane lei. Iar faptul că este vorba despre subvenție pentru partide, a fost confirmat chiar de Cîțu.

Bugetul de Acțiuni generale (Ministerul Finanțelor) primește 2,787 miliarde lei. Suma este mai mică decât în ultima variantă a proiectului. Cel mai probabil, s-a diminuat pentru că se dau bani pentru subvenția partidelor și la Ministerul Economiei.

Fondul de rezervă este acum alimentat cu 1,785 miliarde lei, anterior fiind vorba despre 1,895 miliarde lei. Dacă adunăm cu suma alocată inițial prin bugetul de stat aprobat la începutul anului, atunci Fondul lui Cîțu urcă la 2,382 miliarde lei.

Instituțiile care primesc bani

Administrația Prezidențială primește 12,4 milioane lei

Consiliul Concurenței primește 2 milioane lei

Secretariatul General al Guvernului primește 98,1 milioane lei

Ministerul Dezvoltării primește 2,392 miliarde lei

Ministerul Finanțelor +168,8 milioane lei

Ministerul Justiției +13 milioane lei

Ministerul Afacerilor Interne + 29 milioane lei

Ministerul Tineretului și Sportului + 51,1 milioane lei

Ministerul Agriculturii + 150 milioane lei

Ministerul Mediului +533,8 milioane lei

Ministerul Transporturilor + 660,6 milioane lei

Ministerul Educației +210 milioane lei (în buget mai apar și venituri proprii, dar noi ne referim strict la alocarea bugetară)

Ministerul Sănătății +3,721 miliarde lei

Ministerul Culturii +12,3 milioane lei

Ministerul Public primește + 18,8 milioane lei

Agenția Națională de Integritate +8,75 milioane lei

SRI +116,9 milioane lei

SIE +17,2 milioane lei

STS +41,16 milioane lei

Ministerul Economiei va primit 62,8 milioane lei (în ultima variantă de proiect era vorba despre 40,6 milioane lei)

Ministerul Energiei +650,59 milioane lei

Academia Română +22,59 milioane lei

ANSVSA +134,1 milioane lei

Institutul Cultural Român +1 milion lei

Societatea Română de Radiodifuziune +20 milioane lei

TVR +13 milioane lei

Consiliul Superior al Magistraturii +1,2 milioane lei

Autoritatea Electorală Permanentă +88,75 milioane lei

 

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene +760,7 milioane lei

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților +1,8 milioane lei

Academia Oamenilor de Știință +3,5 milioane lei

Ministerul Finanțelor – Acțiuni generale +2,787 miliarde lei (suma este mai mică decât în ultima variantă a proiectului. Cel mai probabil, s-a diminuat pentru că se dau bani pentru subvenția partidelor și la Ministerul Economiei). Fondul de rezervă prin care se alocă bani din pix pentru primării este acum alimentat cu 1,785 miliarde lei, anterior fiind vorba despre 1,895 miliarde lei.

Instituții care pierd bani

Ministerul Muncii și Protecției Sociale: -2,781 miliarde lei. Se diminuează transferurile pentru echilibrarea bugetului de asigurări sociale de stat cu 3,319 miliarde lei, în principal ca urmare a creșterii veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat aferente sistemului public de pensii și majorarea transferurilor către bugetul asigurărilor pentru șomaj cu suma de 547,1 milioane lei.

Senatul pierde 1,93 milioane lei

Curtea de Conturi pierde 10 milioane lei

Deficitul bugetar se va majora la 83,8 miliarde lei, ca sumă nominală. Pentru că se raportează la o estimare (a CNSP) de PIB nominal mai mare, acesta scade ca procent la 7,13%, de la 7,16%. Până la finalul anului mai e destul timp. Va mai veni o rectificare, așa că nu se știe ce deficit vom avea în final.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.