Acasă Anchete Acțiunea ”Pyro & Waste” la nivel național

Acțiunea ”Pyro & Waste” la nivel național

DISTRIBUIȚI

161746 – 15102021 – În perioada 4 – 10 octombrie 2021, polițiștii de la arme, explozivi şi substanţe periculoase au verificat, la nivel național, modul de efectuare a operaţiunilor de transfer sau tranzit cu articole pirotehnice, substanţe şi deşeuri periculoase. Au fost indisponibilizate 72.279 de kilograme și 23.761 de litri de deșeuri periculoase, 5.436 de litri și 85 de kilograme de substanțe periculoase și 11 kilograme de articole pirotehnice.

În cadrul acțiunii ,,Pyro & Waste” a fost verificat modul de efectuare a operaţiunilor de transfer sau tranzit cu articole pirotehnice, substanţe şi deşeuri periculoase, fiind efectuate acțiuni punctuale de verificare a transporturilor de astfel de produse.

Astfel, au fost efectuate 160 de acțiuni și controlate 2.288 de autovehicule, dintre care 126 de autovehicule care tranzitau România.

Polițiștii au constatat 66 de fapte de natură penală, dintre care 32 de infracţiuni  la O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, 14 infracţiuni la Legea 211/2011 privind regimul deșeurilor, 2 infracţiuni prevăzute de articolul 359 din Codul Penal, privind traficul de produse sau substanțe toxice, 5 infracţiuni prevăzute de articolul 346 din Codul Penal, privind nerespectarea regimului materiilor explozive, 2 infracţiuni la Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive și 11 infracțiuni la alte acte normative, ce ar fi fost săvârșite de 49 de persoane.

De asemenea, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, 72.279 de kilograme și 23.761 de litri de deșeuri periculoase, 5.436 de litri și 85 de kilograme de substanțe periculoase și 11 kilograme de articole pirotehnice.

Totodată, au fost aplicate 458 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 27 la regimul articolelor pirotehnice, 19 la regimul deșeurilor și 412 la legislația rutieră, în valoare totală de 371.115 lei.

La acțiune, alături de polițiștii de la arme, explozivi și substanțe periculoase au participat și polițiștii rutieri.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.