Acasă Politic Bogdan Aurescu a participat, la Paris, la reuniunea Consiliului Ministerial al Organizației...

Bogdan Aurescu a participat, la Paris, la reuniunea Consiliului Ministerial al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică

DISTRIBUIȚI

 161591 – 07102021 – Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a participat, în perioada 5-6 octombrie 2021, la reuniunea anuală la nivel ministerial a Consiliului Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), desfășurată la sediul organizației din Paris. Din delegația României la această reuniune a făcut parte și ministrul energiei și ministru interimar al economiei, antreprenoriatului și turismului,  Virgil Popescu.

Desfășurate sub titlul „Shared Values: Building A Green And Inclusive Future”, lucrările Conferinței Ministeriale (MCM) a OCDE din acest an au reunit delegații ale statelor membre, țărilor partenere-cheie și aspirante la aderare, precum și ale unor organizații și instituții internaționale. Principalele documente adoptate de membrii OCDE în cadrul acestei reuniuni în format MCM au fost Declarația finală, Declarația privind Viziunea OCDE la aniversarea a 60 de ani de existență (Vision Statement) și noua Strategie pentru Relații Globale a Organizației.

Participarea ministrului Bogdan Aurescu la lucrările conferinței ministeriale a OCDE a reprezentat o oportunitate pentru promovarea activă a profilului României ca stat ferm angajat față de obiectivul aderării la OCDE. În intervențiile și contactele de lucru cu ocazia reuniunii ministeriale, ministrul Bogdan Aurescu a susținut necesitatea luării unei decizii, cât mai curând posibil, privind deschiderea negocierilor de aderare a țării noastre la organizație.

În acest context, în prima zi a MCM OCDE, șeful diplomației române a participat la panelul de nivel înalt “The Blue Dot Network: Catalysing Quality Infrastructure Investment to “Build-Back-Better”, deschis de Secretarul General al OCDE, Mathias Cormann, și de Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken.

De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu a participat la deschiderea oficială a reuniunii și la ceremonia de marcare a celei de-a 60-a aniversări a OCDE, ocazie cu care Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, Secretarul General al OCDE, Mathias Cormann, și ministrul de finanțe luxemburghez, Pierre Gramegna, au transmis semnale pozitive în ceea ce privește extinderea OCDE și recunoașterea angajamentului celor șase state aspirante, printre care și România, față de acest obiectiv.

În contextul primei zile a MCM OCDE, ministrul Bogdan Aurescu a purtat discuții cu Secretarul de Stat al SUA Antony Blinken, căruia i-a mulțumit pentru sprijinul acordat României de Statele Unite ale Americii și personal de către Secretarul de Stat, în scopul avansării procesului de luare a unei decizii privind deschiderea negocierilor de aderare a României la OCDE și pentru semnalele pozitive în acest sens exprimate în discursul din deschiderea ministerialei. Totodată, ministrul român a discutat cu Secretarul General al OCDE, Mathias Cormann, și cu omologii săi din Spania, Slovenia, Italia, Croația, Estonia și Bulgaria, subliniind angajamentul ferm al țării noastre față de obiectivul aderării la OCDE.

În cea de-a doua zi a MCM OCDE, ministrul Bogdan Aurescu a participat la grupul de lucru privind „Creșterea incluzivă: oportunități pentru toți prin stabilirea unui tratament egal” („Inclusive Growth: Opportunities for All by Levelling the Playing Field”). Dezbaterile din cadrul celei de-a doua zi a MCM OCDE au fost structurate pe tematici de actualitate în domeniul relațiilor economice internaționale, cu accent pe stadiul acordului asupra sistemului de taxare internațională negociat sub egida OCDE, tranziția și redresarea economică verde, promovarea unui comerț internațional cu caracteristici incluzive, gestionarea transformării digitale și promovarea unei creșteri economice solide și durabile.

Astfel, în intervenția sa la dezbaterile din cadrul sesiunii „Construind un viitor incluziv” („Building An Inclusive Future”), în cadrul grupului de lucru privind „Creșterea incluzivă: oportunități pentru toți prin stabilirea unui tratament egal” („Inclusive Growth: Opportunities for All by Levelling the Playing Field”), șeful diplomației române a apreciat rolul major al OCDE în configurarea unei economii mondiale post-pandemice reziliente, verzi, digitale și incluzive. De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat măsurile, acțiunile și proiectele dezvoltate în plan national sau susținute de România la nivelul Uniunii Europene și în formate internaționale, inclusiv OCDE, care demonstrează atașamentul țării noastre față de principiile și valorile multilaterale promovate în plan european și global, cu un rol cheie în crearea condițiilor necesare derulării unor relații economice stabile, predictibile și nediscriminatorii. Astfel, ministrul afacerilor externe a prezentat eforturile României de a elabora „Strategia privind tranziția României la o economie circulară 2030”, cooperarea cu OECD pentru creșterea competitivității în domenii precum construcțiile, procesarea alimentelor, transporturile, respectiv experiența României privind salariul minim și egalitatea de gen.

De asemenea, șeful diplomației române a avut la 6 octombrie 2021 o întrevedere cu Secretarul General al OCDE, Mathias Cormann (http://www.mae.ro/node/56871), în continuarea întrevederii avute deja cu oficialul OCDE în cursul lunii iunie 2021, în marja Forumului Diplomatic de la Antalya și a convorbirii telefonice purtate la 15 aprilie 2021, înaintea preluării oficiale de către Secretarul General a mandatului său, prilej cu care ministrul Bogdan Aurescu a întărit argumentele în favoarea candidaturii României la Organizație.

 

Aderarea României la OCDE este un obiectiv strategic național, țara noastră depunându-și oficial candidatura pentru aderarea la OCDE în aprilie 2004, candidatură care a fost apoi reiterată în mai multe rânduri.

Conferința Ministerială a Consiliului OCDE este forumul la cel mai înalt nivel decizional al organizației, la care participă anual miniștri ai economiei, finanțelor, afacerilor externe, comerțului sau alți membri ai guvernelor statelor membre, împreună cu invitați din țările și organizațiile internaționale partenere ale OCDE.

Înființată în 1961, OCDE este un for interguvernamental dedicat identificării, diseminării şi evaluării aplicării politicilor publice potrivite pentru asigurarea creşterii economice sustenabile şi stabilităţii sociale.

Cei 38 de membri ai OCDE (din care majoritatea europeni – 23) sunt state dezvoltate, deţinând peste 70% din producţia şi comerţul globale şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.