Acasă Social Sanatate OMS schimbă strategia împotriva Covid 19, dar cere bani mulți/Pandemia e departe...

OMS schimbă strategia împotriva Covid 19, dar cere bani mulți/Pandemia e departe de a se fi terminat

DISTRIBUIȚI

 161957 – 28102021 – Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunțat un nou plan de luptă împotriva pandemiei de COVID-19 în ţările mai puţin bogate şi a solicitat 23,4 miliarde de dolari în următoarele 12 luni pentru finanţarea acestuia.

Parteneriatul principalelor agenţii de sănătate mondiale (denumit acceleratorul ACT) „are nevoie de 23,4 miliarde de dolari pentru a veni în sprijinul ţărilor cel mai expuse riscului şi a le ajuta să procure şi să desfăşoare mijloace de luptă împotriva COVID-19 începând de acum şi până în septembrie 2022”, arată într-un comunicat Organizaţia Mondială a Sănătăţii, relatează AFP, citată de Agerpres.

OMS subliniază că este vorba despre o sumă minusculă în comparaţie cu pierderile economice de mii de miliarde de dolari din cauza pandemiei.

„Accesul inechitabil la teste pentru depistarea COVID-19, la tratamente şi la vaccinuri prelungeşte pandemia în lumea întreagă şi conduce la riscul de apariţie a unor noi variante mai periculoase care ar putea scăpa mijloacelor de luptă împotriva acestei maladii”, se mai spune în comunicat.

Pandemia COVID-19, care a făcut deja aproape cinci milioane de morţi de la debutul în China la sfârşitul lui 2019, „este departe de a se fi terminat” , a spus directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-o conferinţă de presă. „Până în prezent, doar 0,4% dintre teste şi 0,5% dintre vaccinurile administrate în lumea întreagă au fost utilizate în ţările cu venituri mici, în ciuda faptului că aceste ţări reprezintă 9% din populaţia mondială”, se mai precizează în comunicat.

Directorul OMS repetă acest mesaj de mai multe luni reclamând sume echivalente de cel puţin şase luni, dar fără să fie însă auzit. Acesta reia apelul către şefii de stat şi de guvern din ţările G20 care se reunesc în acest weekend la Roma pentru finanţarea „în totalitate” a noii strategii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.