Acasă Anchete Interne 7.000 de capsule antivirale, ascunse în plafonul unui microbuz, descoperite în P.T.F....

7.000 de capsule antivirale, ascunse în plafonul unui microbuz, descoperite în P.T.F. Siret

DISTRIBUIȚI

 162367 – 23112021 – Polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret – I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit, ascunse în plafonul unui microbuz condus de un bărbat cu dublă cetățenie româno-ucraineană, 7.000 de  capsule antivirale de proveniență ucraineană.

În data de 22 noiembrie a.c., în jurul orei 13.30, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pe sensul de intrare în țară, un bărbat cu dublă cetățenie româno-ucraineană, în vârstă de 46 de ani, care conducea un microbuz înmatriculat în Ucraina.

Existând suspiciuni cu privire la marfa transportată, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra microbuzului, persoanei și bagajelor.

Astfel, în plafonul mijlocului de transport a fost descoperită ascunsă, în vederea sustragerii de la controlul vamal, cantitatea de 350 de cutii ce conţineau 7.000 de capsule antivirale de proveniență ucraineană, medicamente pentru care bărbatul nu deţinea documentele legale pentru transport sau import.

Medicamentele în valoare totală de 17.500 de lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancționat contravențional de către reprezentanții Biroului Vamal Siret cu amendă în valoare de 4.000 de lei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.