Acasă Economie ANRE a amendat șapte distribuitori de energie electrică și gaze naturale pentru...

ANRE a amendat șapte distribuitori de energie electrică și gaze naturale pentru nerespectarea reglementărilor

DISTRIBUIȚI

 162148 – 10112021 – În  perioada martie – octombrie 2021,  ANRE a efectuat numeroase controale la operatorii de distribuție a energiei electrice și gazelor naturale. În urma constatărilor efectuate, ANRE a sancționat operatorii de distribuție de energie electrică și gaze naturale, aplicând amenzi contravenționale în valoare totală de 2.285.000 lei, după cum urmează:

Distrigaz Sud Rețele (gaze naturale) a fost sancționată cu amenzi contravenționale în valoare de 725.000 lei, în principal pentru:

  • Nerespectarea termenului de 30 de zile pentru emiterea Avizului Tehnic de Racordare (ATR) persoanelor fizice și juridice;
  • Nerespectarea termenului de 45 de zile pentru modificarea Avizului Tehnic de Principiu (ATP) pentru care nu s-au încheiat contracte de racordare.

Distribuție Energie Electrică România a fost sancționată cu amenzi contravenționale în valoare de 690.000 lei, în principal pentru:

  • Nerespectarea termenului de 90 de zile pentru proiectarea, autorizarea, execuția și recepția punerii în funcțiune a branșamentelor electrice;
  • Nerespectarea termenului de 30 de zile pentru emiterea Avizului Tehnic de Racordare (ATR) persoanelor fizice și juridice.

E-Distribuție Muntenia a fost sancționată cu amenzi contravenționale în valoare de 375.000 lei, E-Distribuție Dobrogea a fost sancționată cu amenzi contravenționale în valoare de 200.000 lei și E-Distribuție Banat a fost sancționată cu amenzi contravenționale în valoare de 75.000 lei, în principal pentru:

  • Nerespectarea termenului de 90 de zile pentru proiectarea, autorizarea, execuția și recepția punerii în funcțiune a branșamentelor electrice;
  • Nerespectarea termenului de 30 de zile pentru emiterea Avizului Tehnic de Racordare (ATR) persoanelor fizice și juridice;
  • Nerespectarea termenului de maximum 20 de zile calendaristice de la înregistrarea cererii de racordare de a transmite solicitantului scrisoarea de informare privind necesitatea extinderii rețelei electrice de distribuție;
  • Nerespectarea numărului de întreruperi lungi neplanificate ce afectează un loc de consum şi/sau de producere racordat la reţelele electrice de  joasă tensiune (JT) într-un an calendaristic;
  • Nerespectarea termenului de restabilire a căii de alimentare/evacuare a energiei electrice la un loc de consum şi/sau de producere, după o întrerupere neplanificată.

DELGAZ GRID, a fost sancționată cu amenzi contravenționale în valoare totală de 150.000 lei, din care 90.000 lei în domeniul energiei electrice și cu amenzi contravenționale în valoare de 60.000 lei, în domeniul gazelor naturale în principal pentru:

  • Neasigurarea calității tehnice a energiei electrice distribuite;
  • Nerespectarea termenului de 45 de zile pentru modificarea Avizului Tehnic de Principiu (ATP) pentru care nu s-au încheiat contracte de racordare;
  • Nerespectarea termenului de 90 de zile pentru depunerea documentaţiei în vederea obținerii autorizaţiei de construire pentru branșamentele de gaze naturale.
  • Nerespectarea obligaţiei de a emite din oficiu şi de a transmite prosumatorului certificatul de racordare în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data depunerii de către prosumator sau împuternicitul său la operatorul de distribuţie a procesului-verbal de recepţie a punerii în funcţiune.

Distribuție Energie Oltenia, a fost sancționată cu amenzi contravenționale în valoare de 70.000 lei, în principal pentru:

  • Nerespectarea termenului de 90 de zile pentru proiectarea, autorizarea, execuția și recepția punerii în funcțiune a branșamentelor electrice;
  • Nerespectarea termenului de restabilire a căii de alimentare/evacuare a energiei electrice la un loc de consum şi/sau de producere, după o întrerupere neplanificată.
  • Depășirea numărului maxim de întreruperi planificate, în mediul urban;

ANRE monitorizează permanent activitatea operatorilor de distribuție de energie electrică și gaze naturale, în vederea verificării respectării de către aceștia a tuturor prevederilor legale în vigoare.

Sumele aferente sancțiunilor aplicate de ANRE se constituite integral ca venit la bugetul de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.