Acasă Anchete Interne Deşeuri din hârtie oprite la P.T.F. Turnu Măgurele

Deşeuri din hârtie oprite la P.T.F. Turnu Măgurele

DISTRIBUIȚI

162287 – 18112021 – Poliţiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Turnu Măgurele alături de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Teleorman au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui mijloc de transport, nereguli privind transferul a peste 22 de tone deșeuri din hârtie, care aveau ca destinație o societate comercială din țara noastră.

În data de 17 noiembrie 2021, în jurul orei 9.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Turnu Măgurele au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu rutier, condus de către un cetățean român, în vârstă de 34 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din hârtie.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului respective s-a solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii Naționale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că în mijlocul de transport se aflau 22.980 de kilograme deșeuri din hârtie, încărcate din Bulgaria și care aveau ca destinație o societate comercială din țara noastre.

În urma verificărilor documentelor de transfer, autoritățile au constatat faptul că anumite rubrici din anexele prezentate nu erau completate, nefiind astfel respectate prevederile legale în vigoare.

În consecință, nu s-a permis accesul pe teritoriul României pentru acest mijloc de transport, deșeurile fiind returnate societății expeditoare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.