Acasă Anchete Încă o rețea de droguri destructurată

Încă o rețea de droguri destructurată

DISTRIBUIȚI

162082 – 05112021 – La 4 noiembrie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, sprijiniți de polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București și ai serviciilor de combatere a criminalității organizate Ilfov și Tulcea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Dâmbovița, au organizat un flagrant delict, în județul Dâmbovița, urmat de patru percheziții domiciliare, în județele Dâmbovița, Ilfov, Tulcea și în municipiul București, la persoane bănuite de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc, deținere în vederea consumului ilicit de droguri de risc și introducerea în țară de droguri de risc, fără drept.

VIDEO: https://youtu.be/eEDmTzzL3wY

Din cercetări a reieșit că un bărbat, de 29 de ani, din Crevedia, ar fi constituit un grup infracțional organizat și ar fi introdus în țară droguri disimulate în colete, expediate din Spania, prin societăți de curierat.

În România, drogurile ar fi fost preluate de alte două persoane, de 50 și 45 de ani, din municipiul București și Tulcea, aceștia fiind bănuiți că ar fi păstrat și ascuns stupefiantele, precum și că ar fi identificat potențiali clienți pentru comercializarea acestora.

În urma flagrantului delict, la domiciliul bărbatului de 29 de ani, au fost descoperite și ridicate 10 kilograme de cannabis, care ar fost expediate din Spania.

De asemenea, în urma perchezițiilor și a flagrantului delict, au fost descoperite și indisponibilizate 518 grame de rezină de cannabis, alte 1,5 kilograme de cannabis, 2 cântare electronice de mare precizie, 9 telefoane mobile, 7.590 de euro, 6.650 de lei, un dispozitiv pentru detectarea microfoanelor și alte bunuri cu valoare probatorie.

Au fost puse în aplicare 3 mandate de aducere. Cele 3 persoane, în urma audierii, au fost reținute, pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentate Tribunalului Dâmbovița, cu propunere de arestare preventivă.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La acțiuni au participat și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița.

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.