Acasă Social Sanatate Ministerul Sănătăţii: Testarea elevilor se va realiza în prima şi în a...

Ministerul Sănătăţii: Testarea elevilor se va realiza în prima şi în a patra zi lucrătoare a săptămânii, în sala de clasă

DISTRIBUIȚI

  162207 – 13112021 – Avem proceduri clare de azi pentru testarea elevilor în şcoli dar lipsesc testele! Când vor ajunge, fiecare elev va face câte două pe săptămână. Personalul medical al școlii sau cadrele didactice îi vor testa pe copii, potrivit procedurilor emise de Ministerul Sănătăţii. Minister care rămâne inflexibil legat de condiţiile de desfăşurare a orelor cu prezenţă fizică.

Toţi elevii vor fi testaţi în prima și a patra zi din săptămâna, în clasă, la începutul orelor de program. Dacă unul are test pozitiv se parcurg următorii paşi: îi sunt anunţaţi părinţii, elevul în cauză e izolat în cabinetul medical sau într-un alt spațiu şi se solicită o echipă a DSP pentru testul PCR.

DSP-urile vor fi cele care vor coordona, în colaborare cu inspectoratele școlare, testarea elevilor.

Chiar și așa, multe cadre didactice spun că asta nu intră în atribuțiile lor. Ba mai mult, printr-o scrisoare deschisă, sindicaliștii vorbesc despre riscul la care s-ar expune.

Potrivit ministrului Educației, peste noapte nu poate fi adus personal medical în școli care să facă aceste teste copiilor.

De luni, școala continuă după aceleași reguli – prezenţă fizică doar acolo unde 60 la sută din personalul didactic e vaccinat, indiferent de incidența îmbolnăvirilor din localitate. Ministerul Educaţiei a cerut eliminarea acestei condiţii acolo unde rata de infectare e sub 3, dar Ministerul Sănătăţii s-a opus. Sorin Cîmpeanu aşteaptă şi explicaţiile pentru care în comune cu zero cazuri de Covid, copiii stau în online.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.