Acasă Anchete Interne Peste 33 de tone deșeuri din Grecia, oprite la P.T.F. Giurgiu

Peste 33 de tone deșeuri din Grecia, oprite la P.T.F. Giurgiu

DISTRIBUIȚI

162225 – 15112021 – Poliţiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, alături de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu, au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra a două ansambluri rutiere, nereguli privind documentele de transfer ale unor deșeuri care ar fi trebuit să ajungă în țara noastră. Acestea au fost returnate societăților expeditoare.

În ziua de 13.11.2021, la diferite intervale de timp, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controale specifice asupra a două ansambluri rutiere, conduse de către doi cetățeni români, în vârstă de 29, respectiv 46 de ani.

Primul șofer  transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, cantitatea de 10.731 de kilograme deşeuri din coajă de orez, iar cel de-al doilea transporta 22.960 de kilograme deșeuri din aluminiu.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestor transporturi, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii de Mediu Giurgiu.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul mai multe rubrici din anexele documentelor prezentate  pentru control nu era completate.

La cercetări s-a mai stabilit faptul că deșeurile sus-menționate erau încărcate din Grecia și aveau ca destinație două societăți comerciale din țara noastră.

În acest context, nu s-a  permis accesul pe teritoriul României celor două mijloace de transport, deșeurile fiind returnate societăților expeditoare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.