Acasă Externe Putin a discutat cu directorul CIA despre ”conflicte regionale”

Putin a discutat cu directorul CIA despre ”conflicte regionale”

DISTRIBUIȚI

 162121 – 09112021 – Preşedintele rus Vladimir Putin a discutat prin telefon cu şeful CIA, William Burns, despre „conflicte regionale” în timpul vizitei recente efectuate de acesta în Rusia, a afirmat luni Kremlinul, potrivit AFP, citate de Agerpres.

Burns, prezentat adesea drept cel mai experimentat diplomat al Statelor Unite, s-a aflat în Rusia în zilele de 2 şi 3 noiembrie, din însărcinarea preşedintelui Joe Biden, a indicat ambasada americană la Moscova.

Potrivit CNN, Burns ar fi fost trimis la Moscova pentru „a avertiza” Rusia împotriva oricărei întăriri a trupelor sale în apropierea frontierei cu Ucraina, şi ar fi vorbit telefonic cu preşedintele de la Kiev, Volodimir Zelenski, în urma discuţiilor avute în Rusia.

În cadrul vizitei „a avut loc o discuţie telefonică” între preşedintele Putin şi William Burns, în care aceştia au abordat relaţiile bilaterale şi criza diplomatică dintre statele lor, şi au făcut „schimb de opinii despre conflicte regionale”, a declarat luni presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, fără detalii suplimentare.

Vizita lui Burns, care nu fusese anunţată de Washington, a survenit într-o perioadă în care relaţiile ruso-americane sunt marcate de o serie de diferende de anvergură, îndeosebi cu privire la conflictul din Ucraina.

La începutul lunii noiembrie, Ucraina a negat că ar avea loc o întărire a prezenţei militare a Moscovei la frontiera sa de est, după ce în media americane au apărut informaţii despre mişcări de trupe ruse în această regiune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.