Acasă Economie Săptămâna aceasta vor fi finalizate normele privind aplicarea Legii privind compensarea şi...

Săptămâna aceasta vor fi finalizate normele privind aplicarea Legii privind compensarea şi plafonarea preţului la electricitate şi gaze

DISTRIBUIȚI

162274 – 17112021 – Săptămâna aceasta vor fi finalizate normele privind aplicarea Legii privind compensarea şi plafonarea preţului la electricitate şi gaze, a anunţat, miercuri, ministrul interimar al Energiei, Virgil Popescu.

”Săptămâna aceasta vor fi gata normele, ca furnizorii să-şi poată modifica sistemele de facturare”, a spus ministrul, în cadrul conferinţei Focus Energetic. El a arătat că întreaga schemă de sprijin este estimată să aibă un impact de 3 miliarde de lei asupra bugetului de stat pentru această iarnă. ”Calculul exact îl va face Ministerul de Finanţe”, a continuat Popescu.

Potrivit Legii privind plafonarea şi compensarea facturilor la energie, preţul energiei este plafonat la maximum un leu între 1 noiembrie şi 31 martie 2022, plus o compensare de 29 de bani pentru cei care consumă până la 300 de kWh, plus o marjă de 10%.

La gaze, compensarea va fi de 33% din preţul gazului-marfă din factură, iar preţul a fost plafonat la 0,25 de lei pe kWh.

Unii furnizori au amânat emiterea facturilor începând cu 1 noiembrie până la apariţia normelor de aplicare a legii, anunță Agerpres.

Totodată, ministrul s-a declarat „uimit” de nivelul prețurilor din piața energetică de ultimă instanță, pe care le consideră „prohibitive”. El consideră că „cercul închis” al furnizorilor de ultimă instanță „trebuie spart” și a cerut reprezentanților ANRE să ia măsuri urgente. Pe de altă parte, ministrul a spus că producătorii de gaze din România nu vor mai fi taxaţi în funcţie de preţul de referinţă de la bursa de gaze din Viena, ci se va ţine cont de preţul de pe piaţa din România.

Ministrul a vorbit și despre intenția Engie România de a renunța la statutul de furnizor de ultimă instanță, în condițiile în care compania a anunțat că nu va prelua clienți noi. Popescu a spus că nu există motive reale pentru această solicitare și că „nu este normal ca un furnizor mare să procedeze în acest fel când sunt turbulențe în piață”, potrivit HotNews.

„Avem o iarnă complicată ca urmare a turbulenţelor din pieţe. Sunt convins că o vom trece cu bine, stocurile sunt în parametri. Există stocuri de gaze de 2,2 miliarde de metri cubi, cele de cărbune sunt în grafic, la fel şi rezervele de apă din lacuri”, a mai spus Popescu, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, producţia Romgaz a crescut cu 20%, dar OMV Petrom a raportat o scădere cu mult peste limita declinului natural.

Potrivit rezultatelor financiare, producţia de gaze a OMV Petrom a scăzut cu 11% în primele nouă luni.

„Din păcate, celălalt mare producător a avut o scădere şi rog să ia măsuri privind cauzele. Nu se poate să scadă atât de mult. Înţelegem că există un declin natural, dar scăderea trebuie să fie în limite, iar scăderea producţiei OMV Petrom este cu mult peste limita declinului natural, chiar dacă înţelegem că sunt distorsiuni în piaţă”, a continuat Popescu.

El a arătat că nu i se pare normal ca producătorii români să plătească taxe în funcţie de preţul gazelor din România şi va modifica acest lucru.

„Am vorbit cu premierul şi cu ministrul Finanţelor şi vom regla acest lucru, astfel încât preţul din România să fie drept referinţă, dar vreau bună credinţă de la producătorii români pentru stabilizarea producţiei şi creşterea ei”, a mai spus ministrul.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.