Acasă Anchete Sintești-Vidra: Comisarii de Mediu, atacați cu furci

Sintești-Vidra: Comisarii de Mediu, atacați cu furci

DISTRIBUIȚI

162331 – 21112021 – Două persoane au fost reținute pentru audieri, sâmbătă seara, în Sintești-Vidra, județul Ilfov, în cadrul unei descinderi a comisarilor Gărzii Naționale de Mediu, cu sprijinul Poliției, Jandarmeriei și IGSU, care a vizat arderile ilegale de deșeuri de lângă Capitală.

În cadrul intervenției, comisarii de mediu au fost atacați cu furci și alte obiecte de persoanele surprinse că ardeau ilegal deșeuri, însă intervenția promptă a luptătorilor SAS a pus capăt manifestărilor violente, făptașii fiind imediat imobilizați și reținuți.

Atacul, scrie viitorulilfovean.ro, s-a produs în momentul în care echipele de permanență ale GNM, care patrulează zilnic în zonă, au surprins mai multe focare în câmp, unde făptașii ardeau cabluri electrice, anvelope uzate și alte tipuri de deșeuri, formând nori de fum dens. A fost necesară intervenția a trei autospeciale de pompieri pentru stingerea incendiilor.

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a declarant că pentru astfel de fapte, comise în mod deliberat, nu trebuie să existe clemență, iar persoanele reținute riscă, alături de complicii lor, pe lângă amenzile primite, să plătească cu libertatea. ”Vom continua aceste acțiuni seară de seară, weekend de weekend, până se va înțelege foarte clar că nu ne jucăm cu sănătatea noastră. Îi felicit pe toți participanții de la acțiunea de astăzi și le mulțumesc pentru riscurile pe care și le asumă zi de zi, în lupta cu mafia arderilor ilegale”.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.