Acasă Externe Agenda Europeana Acord în UE pentru prelungirea cu încă 10 ani a roaming-ului gratuit

Acord în UE pentru prelungirea cu încă 10 ani a roaming-ului gratuit

DISTRIBUIȚI

162581 – 09122021 – Statele membre și negociatorii Parlamentului European au anunțat că au ajuns în noaptea de miercuri spre joi la un acord pentru a prelungi cu zece ani, până în 2032, eliminarea tarifelor de roaming pentru comunicațiile mobile între țările UE, transmite AFP.

Interzicerea tarifelor de roaming, care este în vigoare din iunie 2017, trebuia inițial să se încheie în iunie 2022, cu riscul ca facturile de telefonie mobilă ale europenilor să se ”umfle” din nou atunci când călătoresc în UE.

“Reînnoirea regulilor va garanta că oamenii pot suna, trimite mesaje text și naviga pe internet în timp ce călătoresc în alte țări ale UE decât cea în care locuiesc, fără să se teamă de un șoc teribil atunci când primesc factura operatorului”, a afirmat Consiliul European, care reprezintă UE-27, într-un comunicat.

De asemenea, acordul la care s-a ajuns ridică plafonul prețului maxim pe care operatorii europeni îl pot percepe între ei pentru utilizarea rețelelor lor de telecomunicații, “pentru a se asigura că (sistemul) rămâne gestionabil din punct de vedere economic” pentru ei.

Eliminarea tarifelor de roaming, una dintre cele mai concrete reforme din ultimii ani pentru consumatorii europeni, le-a permis acestora, începând din iunie 2017, pentru o perioadă inițială de cinci ani, să își folosească abonamentele naționale de telefonie mobilă pe întreg teritoriul UE fără costuri suplimentare.

 Potrivit Comisiei, utilizarea datelor mobile a crescut de 17 ori în vara anului 2019, comparativ cu vara anului 2016, înainte de eliminarea acestor costuri. Regulile sunt valabile în toate cele 27 de state membre ale UE, precum și în Islanda, Liechtenstein și Norvegia, dar nu și în Regatul Unit, care a încetat definitiv să mai aplice normele UE la 1 ianuarie.

Inițial, Comisia Europeană propusese și să se garanteze consumatorilor “aceeași calitate și viteză de conectare la rețeaua lor de telefonie mobilă în străinătate ca și acasă”, în condițiile în care aceștia suferă adesea de viteze mai mici în afara țării lor – un punct care a fost aprig dezbătut de statele membre și de deputații europeni, dornici să păstreze competitivitatea și finanțele operatorilor.

Până la urmă s-a ajuns la un compromis potrivit căruia consumatorii vor putea beneficia de aceleași servicii în străinătate ca în țara lor (de exemplu, accesul la 5G), dar că operatorii vor trebui să îi informeze “prompt” dacă “factori specifici” (viteze mai mici) afectează calitatea serviciilor. Sursa:hotnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.