Acasă Anchete Aproximativ 15 tone de materiale pirotehnice descoperite la P.T.F. Giurgiu

Aproximativ 15 tone de materiale pirotehnice descoperite la P.T.F. Giurgiu

DISTRIBUIȚI

162531 – 06122021 – Polițiștii de frontieră giurgiuveni, împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, au descoperit într-un autocamion, 15.000 de kilograme de articole pirotehnice, pe care un cetățean român a încercat să le introducă în țară, fără a deține autorizațiile necesare. Articolele pirotehnice erau ascunse în autoremorca mijlocului de transport “prin metoda capac”, în spatele unor paleți cu cartofi.

În ziua de 5 decembrie 2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, polițiștii de frontieră au acționat în sistem integrat împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor cu materiale pirotehnice.

Astfel, în jurul orei 16.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autocamion, un cetățean român, în vârstă de 64 de ani.

Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, cantitatea de 21,5 tone de cartofi, marfă încarcată din Bulgaria pentru o societate din municipiul București.

În urma controlului efectuat asupra autocamionului s-a constatat faptul că, în spatele a șase paleți cu cartofi, erau ascunse, prin metoda capac, sute de cutii care conţineau aproximativ 15.000 de kilograme de articole pirotehnice (petarde, artificii etc).

În cauză se derulează cercetări pentru derularea de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, faptă prevăzută de Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive, iar materialele pirotehnice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.