Acasă Economie Guvernul, criticat că a adoptat prea repede bugetul

Guvernul, criticat că a adoptat prea repede bugetul

DISTRIBUIȚI

 162738 – 21122021 – Bugetul pentru anul viitor a fost aprobat de guvern deși este criticat din toate părțile, inclusiv în coaliția de la guvernare, și a primit aviz negativ de la Consiliul Economic și Social. Chiar șeful PNL s-a arătat nemulțumit de alocările pentru investiții. Iar opoziția pregătește o lungă serie de amendamente. Executivul speră totuși ca bugetul să fie adoptat în Parlament până la Crăciun.

La doar o zi după ce a fost pus în dezbatere publică, bugetul a fost aprobat în Guvern. Premierul a declarat că e un buget echilibrat, responsabil și realist, care include și măsuri de apărare a puterii de cumpărare a celor mai vulnerabili și investiții pentru dezvoltare. Însă președintele PNL Florin Cîțu le reproșează premierului și partenerilor de la PSD că nu respectă înțelegerea inițială, care prevedea atât pachetul social, cât și alocări de 7 la sută pentru investiții.

Dincolo de tensiunile din coaliție, bugetul a fost avizat negativ de Consiliul Economic și Social, pe motiv că nu are elemente clare și predictibile și face discriminări între bugetari, în privința creșterilor salariale. Critici au venit și de la Consiliul Fiscal, care a avertizat că deficitul bugetar va ajunge la 7% din PIB anul viitor, față de 5,8, cât mizează Guvernul. Proiectul a primit însă undă verde de la CSAT, prin acord individual al membrilor, în condițiile în care toate instituțiile de forță au creșteri semnificative de buget. Ministrul Finanțelor spune că e nevoie de o aprobare rapidă în Parlament pentru evitarea deprecierii monedei naționale

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.